UPDATE – 14.23: Află ce s-a discutat la întâlnire și ce hotărâri sau luat, precum și reacția celor de la SC Apă Canal SA accesând link-urile următoare:

Apă Canal rămâne fără nicio lețcaie! Președinții de asociații au fost convinși să plătească facturile la apă în contul care le va fi indicat de executorul judecătoresc

Budeanu încearcă marea cu degetul! Cerere incredibilă a celor de la SC Apă Canal SA

 

ȘTIREA INIȚIALĂ

Întâlnirea care va avea loc în această dimineață (n.r. – vineri, 4 noiembrie), în aula Bibliotecii Municipale “Radu Rosetti”, ar trebui să clarifice aspectele juridice cu privire la executarea silită a SC Apă Canal SA, prin înființarea popririi asupra tuturor sumelor de bani pe care Primăria Onești și asociațiile de proprietari din oraș le datorează firmei lui Ovidiu Budeanu.

La discuțiile la care au fost invitate să participe toate asociațiile de proprietari din oraș vor mai fi prezenți reprezentanți ai Companiei Regionale de Apă Bacău (CRAB), ai compartimentelor de specialitate din cadrul Primăriei Onești precum și executorul judecătoresc Necula Sorica, cel care a dispus înființarea popririi pe conturile SC Apă Canal SA.

“Din ce știu eu, sunt președinți de asociații care nu sunt convinși de faptul că toate încasările la apă trebuie virate în contul indicat de executorul judecătoresc. Au impresia că ar putea fi trași la răspundere de cei de la Apă Canal, fiindcă nu le dau lor banii. Cred că acesta este rolul întâlnirii de la bibliotecă, să li se mai explice o dată președinților de asociații cum stau lucrurile. Ce vreți, sunt și unii mai grei de cap!”, ne-a declarat un președinte de asociație, sub protecția anonimatului.

SC Apă Canal SA are poprire pe conturi. În plus, împotriva firmei omului de afaceri băcăuan Ovidiu Budeanu a fost deschisă procedura de executare silită.  SC Apă Canal SA a ajuns în această situație limită ca urmare a datoriilor de aproape un milion de euro pe care le-a acumulat către CRAB. Despre acest subiect, citiți mai multe accesând link-ul următor: https://unupetrotus.ro/fantana-si-budeanu-lasati-fara-niciun-ban-de-executorul-judecatoresc/ .

Ce au spus reprezentanții CRAB cu privire la criza apei din Onești puteți citi în articolul următor: https://unupetrotus.ro/apa-in-onesti-se-poate-opri-in-orice-clipa-ce-spune-purtatorul-de-cuvant-al-crab/ .

Nu este prima dată când președinții de asociații sunt chemați să-și prezinte poziția în problema apei, primarul Nicolae Gnatiuc invitându-i pe aceștia la dialog și cu alte ocazii (vezi foto mare).

Rămâneți pe www.unupetrotus.ro pentru a afla în timp real ceea ce se discută la bibliotecă și eventualele măsuri care se vor lua pentru rezolvarea crizei apei.