Pasionații de off-road care doresc să participe la ediția a doua a Cupei “Curița-Sticlărie”, ce va avea loc în acest weekend (10 și 11 august), în apropiere de Onești, nu mai au la dispoziție pentru a se înscrie decât 2 zile, locurile fiind limitate.
Organizatorii competiției de la Curița au pus la punct ultimele detalii legate de concurs și au definitivat traseul pe care se va desfășura întrecerea propriu-zisă.
Traseul măsoară 57 de kilometri și oferă posibilitatea concurenților să ajungă în zone total izolate, aflate în inima munților, practic inaccesibile celor mulți. Cum spuneam și într-un articol mai vechi, Cupa “Curița-Sticlărie” va fi o competiție altfel, în care accentul se va pune pe navigația în teren accidentat și mai puțin pe viteza de parcurgere a traseului.
“Este un traseu care, ca grad de dificultate, se încadrează în clasa <Standard> din Campionatul Național de Off-Road. Mai pe românește, este un traseu amenajat pe drumuri forestiere cu foarte mult noroi, dar care nu se duce în zona <Extreme>.
Am conturat traseul în așa fel încât să urmeze linia frontului – chiar avem o porțiune de un kilometru și jumătate care merge paralel cu cazematele și tranșeele din Primul Război Mondial – iar impactul mașinilor de teren asupra mediului să fie minim.
Pentru spectatori, am stabilit mai multe puncte de unde să poată urmări, în siguranță, evoluția concurenților din traseu”, ne-a declarat Marius Dima.
Mai mult multe informații despre Cupa “Curița-Sticlărie” (traseu, premii, surprize, înscrieri) puteți afla AICI, AICI și AICI.
Un foarte mic fragment din traseu poate fi vizionat în imaginile de mai jos:
Sponsorii competiției sunt: Dima Autoservice Curița, Auto OK Onești, Ferma Bogdănești, Jidvei, Popas Poiana Sărată, Agrishop Onești, Bio Trade Cașin, Măcelăria Roger&Bunghez.
Evenimentul se desfășoară cu sprijinul Primăriei Cașin și al Consiliului Local Cașin.
Înscrierile au început pe 10 iulie și sunt deschise până pe 10 august, în prima zi de concurs la numărul de telefon: 0751.526.921 (persoană de contact: Marius Dima).