Tribunalul Bacău a admis cererea de intrare în insolvență formulată de RAFO Onești, care va avea în continuare drept de administrare, dar sub supravegherea administratorului judiciar. Casa de Insolvență Transilvania a fost numită ca administrator judiciar al RAFO, cu titlu provizoriu.
Intrarea RAFO în insolvență presupune ca toți creditorii combinatului de la Borzești să-și înregistreze creanțele. Aceștia au termen să se înscrie la masa credală până la 11 decembrie. Totodată, în perioada următoare activitatea din cadrul rafinăriei oneștene se va desfășura urmându-se un plan de reorganizare aprobat, de asemenea, de către instanță.
Înainte ca RAFO să ceară ea însăși intrarea în insolvență, Axa Security solicitase în instanță falimentul combinatului și a hotelului Sport din Onești, pentru o datoriei de circa jumătate de milion de euro (pentru detalii, accesează link-urile: https://unupetrotus.ro/exclusiv-firma-care-asigura-paza-la-rafo-a-cerut-in-instanta-falimentul-rafinariei-onestene/, https://unupetrotus.ro/axa-security-a-solicitat-si-falimentul-sc-hotel-sport-srl/ ).
În același dosar, Primăriei Onești i-a fost respinsă cererea de intervenție în interes propriu, “ca inadmisibilă în principiu” deoarece autoritățile oneștene nu au solicitat și deschiderea procedurii insolvenței.
“Acesta este sfârșitul RAFO! Niciun plan de reorganizare din lumea asta nu poate fi respectat dacă nu ai cu cine să-l pui în practică! La RAFO nu mai sunt oameni, ultimii angajați nu mai au nicio relație contractuală cu RAFO! Asta e cea mai mare gororiță pe care am auzit-o, plan de reorganizare la RAFO! Măi oameni buni, e gata, e finalul finalului!”, ne-a declarat un economist din cadrul rafinăriei, care a lucrat toți anii aceștia în pavilionul administrativ.