Au dat FOC lângă bloc, în semn de protest! Chiriașii din blocul “EVAZATU” din ONEȘTI au declanșat războiul împotriva AUTORITĂȚILOR, după ce acestea le-a pus în vedere rău-platnicilor că vor fi EVACUAȚI! (FOTO)

1
5591

UPDATE – 24 aprilie: Explicațiile primarului Nicolae Gnatiuc vizavi de situația chiriașilor din blocul „Evazatu” – AICI

ȘTIREA INIȚIALĂ

Mai multe familii care locuiesc în blocul “Evazatu” din Onești s-au strâns, în această-seară (n.r. – luni, 23 aprilie), în fața imobilului și au scandat lozinci împotriva administrației publice locale, care le-a pus în vedere că nu le mai poate plăti costurile de întreținere (lumină, apă) și că rău-platnicii urmează a fi evacuați.

Protestatarii, în număr de câteva zeci, cu tot cu copiii lor, au făcut și un foc mare chiar în fața blocului, cei mici fiind îndemnați să strige împotriva autorităților.

În blocul “Evazatu” a avut loc în această dimineață o acțiune comună a autorităților locale, a jandarmilor și a poliției prin care persoanele care locuiesc în imobilul de pe strada Libertății nr. 1 fără forme legale au fost identificate și li s-a pus în vedere că vor fi evacuate.

Blocul “Evazatu”, cel mai rău-famat imobil din oraș, care adăpostește multe persoane certate cu legea, a aparținut cândva fostei societăți Onedil, fiind preluat de câțiva ani de Primăria Onești. În bloc sunt însă și destule familii normale, a căror singură vină este că sunt sărmane și nu-și permit să locuiască în altă parte.

Chiar astăzi, chiriașii din “Evazatu” care beneficiau până acum de energie electrică în sistem paușal au fost notificați că vor fi evacuați în cazul în care nu vor încheia contracte individuale cu E.On, deoarece Primăria Onești nu le mai poate plăti acestora facturile la energie electrică, legea interzicând acest lucru (detalii AICI, AICI și AICI).

Sursa foto 5 și 6: Bogdan Dornescu

Comentariile sunt închise.