Un tânăr de 24 de ani, originar din Brătila (comuna Helegiu), dar care avea domiciliul în Onești, a murit, joi dimineață, din cauza rănilor grave suferite după ce o armă artizanală s-a descărcat accidental. Tânărul se afla la o partidă ilegală de vânătoare de mistreți împreună cu trei prieteni, când s-a produs nenorocirea (DETALII AICI).

Trei persoane care au participat, în noaptea de miercuri spre joi, la vânătoarea legală, dar și cel care le-a împrumutat armele, un bărbat în vârstă de 62 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore și au fost prezentați Judecătoriei Onești cu propuneri legale.

Toate cele patru persoane reținute în cazul decesului tânărului de 24 de ani sunt din comuna Helegiu și au 38, 36, 32 și 62 de ani.

Pentru doi dintre ei, magistrații din cadrul Judecătoriei Onești au  luat decizia punerii sub controlul judiciar, ceilalți doi fiind cercetați în stare de libertate.

5 arme și 86 de cartușe au fost  confiscate în vederea cercetărilor în acest caz în care un tânăr din Brătila (comuna Helegiu), dar cu domiciliul în Onești, a murit din cauza rănilor provocate după ce o armă s-a descărcat accidental.