Nu întâmplător, se întâmplă să nu avem apă cu zilele…
Nu întâmplător, plătim cea mai scumpă apă din țară, deși nu beneficiem de ea…
Nu întâmplător, serviciul de salubrizare ne va costa de la an la an mai mult, iar noi continuăm să ne prezentăm conștiincioși la Primărie dând și ultimul leuț pe care îl mai avem în buzunar…
Nu întâmplător, Primăria rămâne unul dintre cei mai mari angajatori din oraș, din vechi vremuri și de azi….
Nu întâmplător, mereu ne doare în cur de alții…
Nu întâmplător, după ce citim niște rânduri se întâmplă să dăm ochii peste cap și să aruncăm cu noroi în stânga și-n dreapta, convinși că dintr-o dată vom părea mai supli (intelectual), că societatea ne va băga și pe noi în seamă, cumva…
Nu întâmplător, am postat și acele măști din fotografia de la editorialul precedent…
Nu întâmplător, fiindcă știu câți nemernici își fac de treabă opinând opinii din spatele unor conturi false de facebook, țintuiți în propria prostie…
Nu întâmplător, ei au reacționat numaidecât, reușind să se mai umple o dată de rușine, în ciuda apelului meu la decență…
Pe de altă parte, nu întâmplător sunt acum la București…
Sunt la un prieten, ascult “Hang on Little Tomato”, Pink Martini, și chiar deloc întâmplător mă simt bine!
PS. Acest editorial a fost scris și postat pe 21 noiembrie.