După ce UNU PE TROTUȘ a anunțat, în exclusivitate, că în Onești urmează să se deschidă un centru comercial modern, după modelul celui inaugurat la Roman (detalii AICI), toamna trecută, zeci de afaceriști locali s-au arătat interesați de spațiile comerciale din cadrul viitorului mall.

În mai toate cazurile, aceștia au vrut să afle prețul chiriei și suprafețele spațiilor ce urmează a fi închiriate antreprenorilor locali.

Sunt statistici clare care spun că românii preferă să colinde mall-urile. Peste 70 la sută dintre români preferă să-și petreacă timpul în marile centre comerciale, cu mult peste media europeană, care se situează la 47 la sută, arată studiile.

Tocmai acest aspect îi atrage și pe comercianții locali. „Faptul că sunt atâtea magazine grupate la un loc cred că va atrage din start mult mai multă lume, cred că este o oportunitate de business. Normal că aș fi interesată să deschid un magazin în cadrul acestui mall”, ne-a spus o doamnă care ne-a contactat în speranța că va obține mai multe informații cu privire la cuantumul chiriilor în cadrul viitorului mall de la Onești.

Noul mall din Onești, care ar putea fi denumit ONEȘTI VALUE CENTER, este o investiție a Prime Kapital și își va primi vizitatorii cu o ofertă generoasă de branduri de fashion (detalii AICI), accesorii, servicii, beauty, articole sportive, tehnologie, home&deco, jucării, etc.

La Roman, spre exemplu, din dorința de a încuraja oportunitățile de business de plan local, mai multe spații comerciale au fost alocate antreprenorilor locali, care au deschis cafenele, restaurante de tip fast-food, magazine de bijuterii, carmangerii, magazine de fashion pentru copii, etc.

“Centrul comercial de la Onești va dispune de spații comerciale care vor fi destinate exclusiv antreprenorilor locali. Pentru Prime Kapital, este vorba despre încă un proiect de referință, atât din punct de vedere al designului, cât și a ofertei de cumpărături și divertisment”, ne-a declarat o sursă din anturajul dezvoltatorului.