EXCLUSIV: Un renumit FOND DE INVESTIȚII vrea să deschidă un MALL la ONEȘTI! Toate DETALIILE afacerii

1
12048

Compania de dezvoltare imobiliară și investiții Prime Kapital are în plan construirea unui centru comercial modern la Onești, după un concept unic. Este vorba despre un hibrid între retail park și galerie comercială, care și-a demonstrat funcționalitatea în alte orașe asemănătoare Oneștiului din punct de vedere al numărului de locuitori și a puterii de cumpărare.

Mall-ul din Onești ar urma să fie amplasat în vecinătatea viitorului magazin Dedeman, de pe strada Redului (ieșirea din oraș spre București), pe o suprafață de cel puțin 20.000 de metri pătrați, cât are complexul Roman Value Center, deschis în orașul nemțean în noiembrie 2018 în urma unui parteneriat între companiile Prime Kapital și Carrefour.

Aceste noi modele de mall-uri, specifice piețelor din orașele mici, cum este și Oneștiul, este inovația Prime Kapital. “S-a demonstrat deja că acest concept funcționează foarte bine atât pentru dezvoltatori, cât și pentru chiriașii prezenți în aceste proiecte. De exemplu, încorporarea unei zone de food court și cafenele a fost foarte bine recepționată de locuitorii orașului Roman”, spunea Bogdan Marcu, Partner Retail Agency în cadrul Cushman & Wakefield Echinox, una dintre cele mai importante firme de consultanță imobiliară din țară.

Mall-ul de la Onești ar putea fi o copie a Roman Value Center, în cadrul căruia regăsim branduri precum Carrefour, C&A, JYSK, Pepco, Noriel, Deichmann, Takko, Hervis Sport, CCC, Benvenuti, Animax, Altex, iar în zona de food – KFC, DAbo doner, Spartan, etc.

Proiectul mall-ului de la Onești va oferi spre închiriere spații comerciale și brandurilor locale interesate.

La Roman, mall-ul este împărțit astfel: 6.500 mp – hipermarketul Carrefour, 3.500 mp sunt ocupați de galerii comerciale, iar 10.000 mp reprezintă o amenjare de tip “strip mall” – un spațiu comercial în aer liber, magazinele fiind dispuse pe un rând cu spațiu de promenadă în față.

Prime Kapital, companie fondată de foşti executivi ai NEPI, ţinteşte să devină un jucător important pe piaţa de retail din România. Sprijinit cu finanţare de la fondul sud-afican MAR REI, dezvoltatorul a achiziţionat mai multe terenuri unde are în plan deschidere a peste zece centre regionale, dar şi noi mall-uri, în oraşe precum Piteşti, Ploieşti, Baloteşti, Zalău, Slobozia, Baia Mare, Târgovişte sau Sf. Gheorghe, scria, anul trecut, economica.net. (sursa foto: jurnaluldeafaceri.ro)

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.