Viitorul Curița, campioana județului Bacău și totodată câștigătoarea fazei județene a Cupei României la fotbal, abordează sezonul 2017-2018, la finalul căruia speră să promoveze în “C”, cu o stemă nouă.
Viitorul Curița are o stemă nouă, aceasta fiind deja înregistrată la OSIM (Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci).
Spre deosebire de vechea stemă a clubului din Curița, în care apărea un cal care își sprijinea unul din picioare pe o minge de fotbal, noua stemă a clubului înfățișează un cal înaripat stilizat, iar anul înființării clubului este trecut mult mai vizibil.
Noua stemă se prezintă și într-o formă mult mai actuală (a dispărut hexagonul din trecut), semănând foarte bine stemele unor cluburi de renume, cum ar fi Arsenal Londra sau Atletico Madrid. S-au păstrat doar culorile clubului, alb și roșu.
Noua siglă a Viitorului Curița a fost concepută de firma de grafică BLACK FOX ART SRL Onești.