Acasă National / Externe VIDEO. NICOLAE CEAUȘESCU apare în ultimul videoclip al unei trupe britanice legendare

VIDEO. NICOLAE CEAUȘESCU apare în ultimul videoclip al unei trupe britanice legendare

Nicolae Ceauşescu apare în ultimul videoclip al formaţiei Pet Shop Boys. Formaţia britanică a lansat săptămâna trecută clipul şi el redă imagini dintr-o vizită făcută de fostul dictator român în Coreea de Nord, relatează observator.tv.

“Give Stupidity A Chance” (Dați prostiei o șansă) este titlul ultimei piese a formației Pet Shop Boys, care a fost lansată săptămâna trecută. Aceasta este o satiră în special la adresa lui Donald Trump și a susținătorilor Brexitului, potrivit sursei citate.

Clipul a fost publicat pe canalul oficial de Youtube al trupei şi e ilustrat cu filmări din timpul unei vizite pe care Nicolae Ceaușescu a făcut-o în anii ’70 în Coreea de Nord.

“<Give Stupidity A Chance> se regăsește pe noul EP al trupei Pet Shop Boys,  intitulat <Agenda>.  Este o melodie ale cărei versuri sunt de o ironie aproape de sarcasm: <Oamenii inteligenți au spus ce au avut de spus / Acum e timpul ca și prostimea să arate calea… Ne-am săturat de experți și înțelegerile lor / De ce să te bazezi pe fapte când pur și simplu poți să te lași purtat de sentimente?>”, scrie sursa citată.

Citește AICI articolul complet pentru a descoperi ce anume i-a determinat pe producătorii videoclipului să redea imagini din timpul vizitei lui Nicolae Ceaușescu în Coreea de Nord.