Joi, 18 iunie ac, orele 18.00 în incinta Spitalului Municipal Onești, are loc vernisajul expoziției de pictură “BLUE QUARANTINE STORY” by Luminița Pătrățeanu.

Blue Quarantine Story are ca temă sacrificiul cadrelor medicale aflate în linia I a Pandemiei Sars Cov 19 2020, iar lucrările expoziției sunt donate în integralitate Spitalului Municipal Onești.

De precizat faptul că, expoziția menționată s-a transformat într-un proiect intinerant, la care au achesat parteneri din: Regatul Unit al Marii Britanii, Regatul Spaniei – Insulele Canare, Italia – Brescia, Basarabia – Edineț. De asemenea, sunt prezente chipuri de medici, asistenți medicali și ambulanțieri din Moinesti și Iași.

Amfitrionul vernisajului este actorul, regizorul și scriitorul Radu Bogdan Ghelu, iar Karina Luncanu este cea care interpretează piese muzicale devenite emblematice în această perioadă, pe mapamond.

Expoziția se desfășoară sub egida primăriei, protopopiatului și bibliotecii municipale, cu sprijinul Consulatului din Insulele Canare și în acord cu legile sanitare impuse de starea de alertă în care ne aflăm.