Deschiderea unui punct de lucru în Onești de către compania multinațională Autoliv nu este chiar pe placul tuturor oneștenilor, deși asta înseamnă crearea unui număr important de noi locuri de muncă în oraș (400 numai până în 2017).
În ciuda isteriei generale care a cuprins orașul imediat ce UNU PE TROTUȘ a făcut publică informația privind venirea Autoliv în Onești, mai mulți agenți economici se tem că toată forța de muncă din zonă va migra către noul angajator – atrasă de nivelul de salarizare mai ridicat – iar ei vor rămâne descoperiți.
“La Onești, se manifestă de mai mult timp o acută lipsă de forță de muncă, nu doar de locuri de muncă, cum se crede. Dacă mă întrebați pe mine, părerea mea este că sunt mulți oameni cărora nu le place munca, pur și simplu. Stau și vegetează cât e ziua de lungă! Iar aceștia nu vor ajunge nici la Autoliv, nici în altă parte, ei vor sta acasă în continuare, pentru că se simt bine așa. În condițiile astea, tare mă tem că oamenii buni, harnici, care sunt acum prinși cu serviciul prin diverse locuri de prin oraș sau de prin împrejurimi se vor duce cu toții la Autoliv. În cazul ăsta, s-ar putea ca unele societăți comerciale să nu-și mai poată desfășura activitatea în parametri optimi, fiindcă le va veni foarte greu să-și completeze personalul de care are nevoie. Practic, se va lua dintr-un loc și se va pune în alt loc”, ne-a declarat un om de afaceri din Onești, care a precizat că mai sunt în oraș și alți antreprenori care gândesc ca el.
“Eu am o unitate de alimentație publică și de fiecare dată când îmi pleacă un angajat sau sunt nemulțumit de câte unul și vreau să-l înlocuiesc, nu prea am cu cine. Tinerii din oraș sunt foarte pretențioși și total nepregătiți. La interviuri, ei nu întreabă decât de salariu și de program, rar se întâmplă să se intereseze câte unul și ce sarcini are de îndeplinit. Ca să nu mai zic că te lasă baltă când ți-e lumea mai dragă! Dacă o să vă interesați, o să vedeți că la localurile din oraș cei mai mulți dintre angajați sunt de la țară. Barmani, ospătari, bucătari, fete sau băieți, nu contează chiar dacă nu au calificare, toți sunt muncitori, disciplinați și cred că tot ei au șansele cele mai mari să prindă un job bun și la noua fabrică din oraș.
Pe de altă parte, n-am cum să nu mă bucur de venirea unui asemenea angajator în orașul nostru. 300 sau 400 de noi locuri de muncă, sau câte or fi ele, nu este de ici, de colo! Văd ce isterie s-a creat în oraș după ce s-a aflat de treaba asta! 300 de locuri de muncă în plus înseamnă bani mai mulți în oraș, eu cred că ar trebui să ne bucure treaba asta. Sincer să vă spun, eu mă aștept ca și afacerea pe care o conduc să crească treptat, după ce se va da drumul la treabă la noua fabrică. Nu toți sunt făcuți să lucreze în fabrică, în producție, o să rămână destui oameni care să facă și comerț”, a contrat un patron de restaurant.
Deschiderea unei linii de producție în Onești de către compania Autoliv a fost anunțată în premieră de publicația UNU PE TROTUȘ, joia trecută.
Autoliv este o companie multinațională cu sediul central în Suedia, care are zeci de mii de angajați (numai în România are peste 10.000) și care activează în industria componentelor auto, producând centuri de siguranță, generatoare de gaz pentru airbag, module de airbag, dar și airbaguri și volane.
UNU PE TROTUȘ va publica zilele acestea un comunicat de presă oficial din partea Autoliv, care va conține informații detaliate și va răspunde tuturor întrebărilor dumneavoastră.
Comentariile sunt închise.