Spațiul comercial de pe bulevardul Oituz, în care a funcționat în ultimii ani un magazin chinezesc și care aparținea SC Alimon SA, a fost cumpărat de proprietarii unui renumit lanț de simigerii și pizzerii, care deține unități în mai multe orașe din țară, inclusiv în București.

Valoarea tranzacției are mai puțină importanță, deși sunt voci care susțin că spațiul în cauză i-a costat pe noii proprietari o avere.

În spațiul fostei alimentare Alimon va apărea o simigerie Luca (există posibilitatea să se amenajeze chiar și o pizzerie, deși spațiul nu mai este atât de generos, fiind împărțit în două după ce a fost cumpărat de la Alimon).

Foarte mulți oneșteni au trecut cel puțin o dată pragul simigeriilor sau pizzeriilor Luca, care se găsesc în cele mai importante zone ale municipiului Bacău (13 unități).

“Suntem devotați calității, prospețimii și respectului față de client – susțin proprietarii lanțului de simigerii LUCA.

Simigeriile și pizzeriile LUCA sunt parte a grupului Tinervis Group.

Simigeriile Luca au luat naștere în 2010, iar în prezent sunt administrate în regim propriu peste 35 de locații de tip Simigerie/Pizzerie cu spații cuprinse între 60 și 500 de mp. Tinervis Group are peste 800 de angajați la nivelul întregii țări.

În țară există un lanț de simigerii Luca, în cele mai bune zone din orașele: București, Brașov, Pitești, Bacău, Constanța, Galați, Suceava, Roman și Târgoviște.

În București funcționează șase astfel de simigerii, vis-à-vis de magazinul Cocor, pe Splaiul Independenței (lângă stația de metrou Unirii 1), în Piața Romană (zona ASE), în Piața Domenii, la metrou Tineretului și pe B-dul Unirii nr. 27.

Alături de simigerie se va deschide o farmacie Punkt, care face parte din rețeaua de farmacii Sensiblu, doar că este un model low-cost. Pe românește, o farmacie mai ieftină.