După șase luni de interimat, Florin Pavăl a fost desemnat director general al companiei Thermoenergy SA Bacău (fostul CET), operatorul sistemului centralizat de alimentare cu apă caldă și căldură din municipiul Bacău.
Florin Pavăl este din Onești și are o vastă experiență în funcții de conducere, el ocupând o vreme îndelungată postul de director de investiții la RAFO.
Florin Pavăl a cochetat o vreme chiar și cu politica, fiind chiar consilier local la Onești. La localele din 2012, Pavăl a candidat la funcția de primar al Oneștiului, din partea Partidului Conservator, dar fără succes. Tot în 2012, Florin Pavăl a râvnit la postul de administrator public al Oneștiului, pentru care a concurat alături de alți 9 pretendenți.
O vreme, Florin Pavăl a fost și membru al PNL Onești.
După ce la RAFO a fost pus lacătul, iar toți angajații au fost disponibilizați, numele lui Florin Pavăl a fost printre cele vehiculate să conducă SC Apă Municipal, societate aparținând Consiliului Local Onești și care ar fi urmat să opereze serviciul de apă și canalizare al Oneștiului, dacă acesta nu ar fi putut fi delegat către un mare operator.
Tot Florin Pavăl a vizat la un moment dat (la începutul anului 2017) și postul de director general al Companiei Regionale de Apă Bacău (CRAB), aplicând pentru concursul care avea să fie câștigat de Ioan Bejan – între timp plecat din funcție.
Florin Pavăl are peste 15 de experiență la RAFO, fiind renumit pentru capitalul de competență pe care îl deține în administrație. (foto mare: desteptarea.ro)