Poliția Română a anunțat că în ziua alegerilor parlamentare (n.r. – duminică, 11 decembrie), peste 24.000 de polițiști vor fi angrenați, la nivel național, pentru asigurarea unui climat de liniște și siguranță publică.

“Codul Penal prevede, la Titlul IX, art. 385 – 393, care sunt faptele care constituie infracţiuni electorale şi care sunt pedepsele prevăzute de lege. Contravenţiile legate de procesul alegerilor locale sunt prevăzute la Capitolul XI din Legea nr. 208 din 20 iulie 2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente”, informează Poliția Română.

Pentru cele 464 de mandate de senatori și deputați (vor fi cu 124 mai puțini parlamentari decât au fost aleși în 2012) se bat aproape 6.500 de candidați. La alegerile de pe 11 decembrie se revine la votul pe liste, ceea ce înseamnă că se va vota partidul, nu omul.

Din Onești, cele mai mari șanse să câștige un mandat de parlamentar le are Valerian Vreme, șeful filialei județene a Partidului Mișcarea Populară și totodată deputat. Mai poate spera la un mandat de parlamentar și Constantin Lazăr, care este al doilea pe listele liberalilor băcăuani, pentru Senat.