Un băieţel 10 ani din Bacău trăieşte de astăzi prin alţi cinci copii răspândiţi în toată Europa. După moartea lui subită, părinţii au găsit puterea de a oferi cel mai de preţ dar – viaţa. Prelevarea de organe a avut loc la Iaşi, unde au venit şi două echipe de medici Eurotransplant din Germania şi Austria. Acolo au ajuns inima, plămânii şi ficatul. Doar rinichii au rămas la noi în ţară şi au salvat doi copii din Suceava şi Bihor, scrie observator.tv.
Băieţelul de 10 ani a leşinat la şcoală, iar câteva ore mai târziu a intrat în moarte cerebrală la Spitalul de Neuchirurgie din Iaşi. Abia atunci, părinţii au aflat că avea o malformaţie arterio-venoasă. O anomalie vasculară rară.
Din durerea lor nemărginită, oamenii au găsit puterea de a face un gest suprem. Au acceptat ca organele fiului lor să ajute alţi copii, mai scrie sursa citată.
„Este a doua prelevare făcută de la un copil de 10 ani în mai puţin de o săptămână de la care s-au prelevat ficatul, rinichii, cordul şi plămânii. Din păcate, fiind un copil atât de mic, nu au fost receptori pediatrici pe teritoriul României şi au venit echipe de la Eurotransplant”, a declarat dr. Raluca Neagu, Coordonator Centrul Regional de Transplant Iași.
Doar rinichii au rămas în România. Unul a ajuns la un băiat de 16 ani, din Suceava, care de cinci ani făcea dializă, iar celălalt, la o fetiţă de 11 ani din Bihor, care a fost operată la Cluj. De trei ani era pe listele de aşteptare.
Inima bate acum în pieptul unui alt copil de 11 ani din Hamburg, iar plămânii ajută o adolescentă de 15 ani din Austria să respire. Ficatul copilului din Bacău care a salvat cinci vieţi după moarte a ajuns tot în străinătate, la un copil de 10 ani.