Polițiștii Secţiei 2 Poliţei Rurală Moineşti au depistat și identificat un tânăr de 17 ani, din comuna Balcani, bănuit de comiterea unor infracțiuni de furt calificat. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore.

Polițiștii au stabilit că, tânărul ar fi sustras bunuri din două autoturisme parcate în fața unui imobil din comuna Pârjol, respectiv un set de chei și suma de 600 de lei, dar și un motoscuter aparținând unui bărbat de 54 de ani, din comuna Balcani. Cheile și motoscuterul sustrase au fost recuperate de polițiști.

În baza probelor administrate s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore a bănuitului care a fost escortat şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Bacău.

Pentru prevenirea furturilor din autoturisme, Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul I.P.J Bacău, recomandă posesorilor de autoturisme:

  • să contacteze firmele specializate în vederea instalării sistemelor de alarmare şi antifurt în autoturisme care, odată activate, descurajează infractorii şi realizează siguranţa autoturismelor. Orice sistem de alarmă este o piedică în calea infractorilor, iar cu cât sistemul este mai performant, cu atât siguranţa autoturismului este mai mare.
  • să asigure autoturismele prin încuierea uşilor. Să folosească un sistem de blocare al uşilor cu chei neconvenţionale.
  • să nu lase la vedere în interiorul autoturismului obiecte de valoare care stârnesc interesul hoţilor (bani, genţi de voiaj, poşete, borsete, aparatură electronică, acte personale etc.) pentru că acestea reprezintă o provocare.
  • să-şi parcheze autoturismele în locuri iluminate, în parcări păzite sau garaje, în acele locuri în care pot fi observate în permanenţă de către proprietari. (sursa> IPJ Bacău; foto: imagine ilustrativă)