O echipă de fotbal de numele căreia și-au legat speranțele numeroși microbiști oneșteni în ultimii ani și care acum, odată cu parteneriatul încheiat cu CSȘ Onești, poartă inclusiv în titulatură denumirea orașului, față în față cu clubul celui mai titrat fotbalist pe care l-a dat Oneștiul și care și-a făcut în premieră echipă de seniori, parte a unui proiect ambițios.
Programat chiar în runda inaugurală a Ligii a 4-a, meciul FC Viitorul Curița/CSȘ Onești – Sportul Onești reprezintă cu siguranță evenimentul sportiv al anului la Onești. Derby de Onești. Tocmai de aceea, sâmbătă, 4 septembrie, de la orele 17.00, am putea fi martorii celei mai numeroase asistențe pe un stadion din Onești măcar din ultimii cinci ani, de la jocul de baraj pentru promovarea în “C” dintre FC Viitorul și Sănătatea Darabani.
Între cele două tabere rivalitatea este mai veche, fiind alimentată de orgolii mari încă de pe vremea când Daniel Munteanu o pregătea pe Voința Oituz. Numele Oneștiului nu era implicat direct, dar se simțea înverșunarea. Pe cale de consecință, acum ar trebui să ne așteptăm la mai mult.
La nivel declarativ însă, nimeni nu vrea să lase impresia unui “război”. Într-o comunitate mică, în care toată lumea cunoaște pe toată lumea, rivalii de mâine sunt cel puțin amici în viața de zi cu zi, intersectându-se adesea. Cam ca pe vremuri, când Chimia, Energia, CSM Borzești, mai apoi MECON, produceau meciuri memorabile, cu tribune pline-ochi. Uneori se mai întâmpla ca dintr-o dorință exacerbată de victorie să mai trosnească tibii, să mai fie fugăriți arbitri. Dar la final, după ce nivelul adrenalinei revenea la normal, oamenii își dădeau mâna cu fair-play, se luau pe după umeri și se înfingeau în prima crâșmă care le ieșea în cale, unde luau meciul la puricat fază cu fază, desfăceau filmul partidei în sute de frame-uri, până noaptea târziu, când abia se mai putea distinge drumul spre casă. Ce mai patos!
Fudulache: “Adversarul este clar favorit, noi am schimbat strategia anul acesta”
“După 6 ani în care am încercat să promovăm cu jucători experimentați, anul acesta am hotărât să mizăm pe tineri. Iar colaborarea cu CSȘ Onești este un pas către normalitate”, spune Mihai Fudulache, finanțatorul celor de la FC Viitorul și totodată deținătorul grupului de firme Da Bacco.
“Chiar dacă ne-am dorit promovarea încă din primul an în care am participat, rezultatele obținute arată că nu am fost pregătiți să jucăm în Liga a 3-a”, a mai spus Fudulache.
Cât privește faptul că în debutul sezonului FC Viitorul – cea mai galonată echipă dintre cele care activează în Liga 4 Bacău la momentul actual – va înfrunta Sportul Onești, Fudulache a spus: “Este trist că nu am reușit să formăm la nivelul Oneștiului o singură echipă, dar intrarea în competiție a colegilor noștri nu face decât mai interesant campionatul.”
“Despre meciul de mâine (n.r. – sâmbătă), pot spune că adversarul este clar favorit. Scopul nostru este ca anul acesta să formăm o echipă competitivă, iar anul viitor să încercăm promovarea. Obiectivul nostru în acest an competițional este să terminăm în primele patru echipe. Proiectul nostru este pe termen lung, iar în fiecare an de activitate am pus o cărămidă în plus la obiectivul final: să construim un club privat, sută la sută profesionist. Vrem să avem grupe de fete și de băieți la toate categoriile de vârstă. Consider că orice copil are dreptul de a juca fotbal, la orice vârstă, gratuit! Sunt total împotrivă de a lua taxe copiilor, de altfel mi-a fost sugerată asta.
În altă ordine de idei, politica pașilor mărunți m-a caracterizat de-a lungul timpului, în orice activitate în care am fost implicat. Doresc succes ambelor echipe în meciul de sâmbătă! Îmi doresc ca Oneștiul să aibă cât mai repede posibil o echipă în Liga a 3-a, fiindcă avem trei stadioane în oraș, infrastructura este chiar pentru Liga a 2-a. Acum suntem un oraș trist din punct de vedere fotbalistic. În Onești, nu există interes din partea celor cu bani, iar cei interesați nu au forța necesară de a ține o echipă în Liga a 3-a.
Am totuși o uriașă satisfacție: pe lângă trofeele câștigate în toți acești ani, doi dintre copii mei, Magda și Luca, fac sport.”
Daniel Munteanu: “Ne onorează titulatura de derby”
De partea cealaltă, Daniel Munteanu, fondatorul Școlii de Fotbal Sportul Onești, 155 de prezențe în Liga 1 în tricoul echipelor Oțelul Galați, Unirea Urziceni, Foresta Suceava, Universitatea Cluj, FC Vaslui, Farul Constanța și FC Onești, câștigător al Cupei UEFA Intertoto cu FC Vaslui și cu o selecție la echipa națională de seniori a României, spune că apariția echipei de seniori Sportul Onești se impunea de la sine, fiind oricum următorul pas prevăzut în proiectul său: “Am plecat de la un proiect sănătos, în care să oferim o educație sportivă acestor copii (n.r. – 120 de copii sunt legitimați la Sportul Onești în prezent), am simțit asta ca pe o datorie morală față de orașul în care am crescut, să întorc din experiența mea sportivă Oneștiului natal. Acum, după șapte ani de la înființare, după numeroase trofee, după ce jucători crescuți de Sportul Onești au ajuns la cluburi renumite, precum FCSB ori Sepsi, a venit momentul să avem propria echipă de seniori. Ne-au dat încredere de a urca la un nivel superior munca pe care am depus-o până acum și rezultatele obținute. Am considerat totodată că este necesar să le acordăm o șansă în plus și acelor jucători crescuți de Sportul care nu au prins un transfer la o echipă de seniori din primele două ligi. Nu în ultimul rând, a contat dorința insistentă a oneștenilor de a avea și ei o echipă de seniori în oraș. Orice oraș poate avea de la zero la 10 echipe de seniori, fiecare are strategia și drumul său de urmat.”
Sportul Onești, o debutantă în Liga a 4-a, are în componență destui jucători cu experiență, unii dintre ei trecuți chiar prin curtea rivalei FC Viitorul, cum ar fi Bogdan “Rață” Corman ori Tudor Tudorache.
“Mizăm pe jucători de la școala noastră de fotbal și pe experiența unor jucători care au activat în ligi superioare, cum ar fi Edi Tismănaru, Tudorache, Corman, dar lista poate continua. Sunt jucători care pot aduce plus valoare echipei și au capacitatea de a-i integra lângă ei pe cei tineri”, a mai precizat Daniel Munteanu, care nu este de acord cu titulatura de derby a acestui joc: “Noi suntem o echipă debutantă, e prea mult spus derby. Dar dacă vreți să-i spuneți așa, nu am nimic împotrivă, chiar ne simțim onorați!”
Noul proiect fotbalistic (de seniori) de la Onești a atras deja și câțiva sponsori: PMV Distribution, Andu Expres, Potpuriu, grupul de firme Roger&Bunghez, Grup Șerban, Licurici, Pizza Boy, Prakticasa. “Așteptăm alături de noi și alte societăți interesate să acorde sprijin, având în vedere că, în toți cei 7 ani de la înființare, oriunde ne-am dus, la ce competiție am participat, atât prin denumire, cât și prin rezultate am reprezentat cu cinste Oneștiul”, a adăugat Munteanu.
Cât privește jocul de debut, cu FC Viitorul, Daniel Munteanu este tranșant: “Consider că, înaintea disputei fotbalistice, este o dispută sportivă, în care o echipă poate să fie mai bună ca cealaltă. Indiferent de rezultat, eu o să-i felicit pe învingători și o să le strâng mâna învinșilor. Plecând de la moto-ul școlii noastre de fotbal – <Performanță prin sport> – noi vom aborda toate meciurile cu obiectivul de a le câștiga, și așa va fi și sâmbătă, contra Viitorului.”
Proiecte asemănătoare
Sportul Onești este un proiect cu 7 ani vechime, dar care s-a axat până acum exclusiv pe creșterea și promovarea copiilor și juniorilor. Astăzi, la Sportul fac fotbal 120 de copii cu vârste cuprinse între 5 și 16 ani. Înființarea echipei de seniori le va da posibilitatea celor mai buni dintre aceștia să aibă continuitate și după încheierea junioratului, acasă la ei.
Același sistem se aplică și la FC Viitorul Curița, o grupare sportivă înființată tot de 7 ani, care pe lângă puștii din propria pepinieră și-a mărit de curând aria de selecție în urma protocolului de colaborare încheiat cu CSȘ Onești. “Practic, prin asocierea dintre FC Viitorul Curița și CSȘ Onești, orașul a câștigat o echipă și anume FC Viitorul Onești”, spune Adrian Andronache, unul dintre finanțatorii “alb-verzilor”.
Meciul FC Viitorul – Sportul va începe la ora 17.00 iar intrarea publicului va fi gratuită.