Școlile și grădinițele din țară, inclusiv cele din județul Bacău, funcționează de luni, 8 noiembrie, după noi reguli impuse de CNSU, care ține cont de evoluția cazurilor de infectare cu Covid-19.
Astfel, elevii pot participa la cursuri cu prezență fizică în școală doar dacă personalul didactic din acea unitate de învățământ este vaccinat împotriva Covid-19 în proporție de cel puțin 60 %.
În caz contrar, școala sau grădinița respectivă, fie ea de la stat sau privată, va desfășura cursurile în sistem online.
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Bacău A ACTUALIZAT situația vaccinării personalului școlar la nivelul unităților de învățământ din județul Bacău. Un număr de 255 de școli au depășit pragul minim pentru desfășurarea cursurilor în sistem fizic (față de numai 78 în urmă cu o săptămână). Circa 230 de unități vor ține online cursurile.
SITUAȚIA VACCINĂRII ÎN RÂNDUL PERSONALULUI ȘCOLAR DIN ONEȘTI:
Școala Postliceală Sanitară “Carol Davila” – 90%
Școala Postliceală Sanitară “Sanity” – 83,33%
Colegiul Național “Grigore Moisil” – 75,93%
Grădinița cu Program Normal Nr. 11 – 75,00%
Liceul cu Program Sportiv “Nadia Comăneci” – 73,91%
Grădinița cu Program Prelungit Nr. 10 – 73,33%
Clubul Sportiv Școlar – 70,59%
Liceul Tehnologic “Petru Poni” – 68,00%
Școala Gimnazială Nr. 1 – 67,69%
Colegiul Tehnic “Gheorghe Asachi” – 67,37%
Clubul Copiilor – 66,67%
Colegiul Național “Dimitrie Cantemir” – 64,63%
Grădinița cu Program Prelungit “Magnolia” – 64,29%
Școala Gimnazială “George Călinescu” – 61,80%
Liceul Tehnologic – 61,76%
Școala Gimnazială “Ghiță Mocanu” – 61,36%. (foto: imagine ilustrativă)
Grădinița cu Program Prelungit Nr. 14 – 58,33%
Grădinița cu Program Normal “Sfântul Paul” – 55,56%
Grădinița cu Program Prelungit Nr. 12 – 53,85%
Liceul Teologic “Fericitul Ieremia” – 53,85%
Școala Gimnazială “Emil Racoviță” – 52,17%
Școala Gimnazială “Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” – 50,91%
Grădinița cu Program Prelungit Nr. 9 – 50,00%
Grădinița cu Program Normal Nr. 3 – 50,00%
Grădinița cu Program Prelungit “Năzdrăvanii” – 33,33%













