Prefectul județului Bacău, Leonard Bulai, a fost demis astăzi ca urmare a crizei politice din coaliție, ocazie cu care a făcut mai multe declarații subliniind, printre altele, că “nu doream să mă agăț de funcție, de aceea demisia mea a fost pe masă încă de la declanșarea crizei politice”.

„Am aprobat și eliberări și numiri de prefecți. Sunt 42 de decizii: 14 prefecți și 28 de subprefecți, dar MAI va emite 14 ordine de ministru pentru preluarea de atribuții. Nu numim alți prefecți sau subprefecți, vor fi preluate atribuțiile. Situația rămâne așa, ca la secretarii de stat. Nu se numește nimeni pe acele locuri doar rămân posturi libere și se preiau din atribuții”, a precizat premierul Florin Cîțu, citat de Libertatea.

Ce a declarat prefectul destituit al Bacăului

Săptămâna trecută am împlinit un an de când am plecat din avocatură „pentru trei luni”.

Cel puțin așa mi-am propus atunci. Am venit din mediul privat, acolo unde lucrurile merg într-un fel și am ajuns „la stat”, unde totul se petrece cu o oarecare întârziere, asta ca să mă exprim elegant.

Am povestit aici pe larg cât a durat să văd lucrările începute pe DN 11, când în calea unui constructor au stat, nepermis de mult, câțiva copaci pentru care nu se găsea nimeni să semneze niște documente de tăiere.

Hotărârea de Guvern referitoare la încetarea mandatului meu a fost adoptată astăzi, iar mandatul meu încetează odată cu publicarea în Monitorul Oficial. Demisia, în schimb, a fost pe masă încă de la declanșarea crizei politice, ca un semn că nu doream să mă agăț de funcție, cum înțeleg să procedeze unii (Cristi Ghingheș își va ridica și luna aceasta salariul de aproximativ 19.500 de lei).

Pe de altă parte, nici nu pot să nu remarc câți oameni mi-au purtat de grijă în perioada mandatului de prefect. Îi mulțumesc pentru „atenție” lui Adrian Gavriliu, despre care aveam impresia că totuși, având profilul unui sportiv de performanță, ar putea avea mai mult caracter.

În ultima zi din mandatul meu, m-am asigurat că toate concursurile de ocupare a unor funcții la care vor participa reprezentanții Instituției Prefectului se vor face pe criterii transparente. Am semnat cu Agenția Națională a Funcționarilor Publici un protocol prin care extragerea subiectelor pentru aceste concursuri să fie efectuată prin platforma ANFP, în aceeași zi, și mai mult, ca interviurile să fie înregistrate.

Am ținut ședințele uzuale și am fost în vizită la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, pentru a mă asigura că se fac verificări în cazul copiilor din sistemul de protecție socială care s-au sinucis.

Concluzia, după ce am petrecut aproape 6 luni în Prefectură este că, util pentru funcționarea acestei instituții ar fi ca funcția de prefect să aibă o continuitate, un mandat clar, așa încât, indiferent de guvernare, politicile Guvernului chiar să fie implementate. Doar cu un rol de coordonare a instituțiilor, în situația în care la orice moment se poate produce o schimbare, nu ne putem aștepta la schimbări reale.

Plec având certitudinea că am fost corect în demersurile mele, în relația cu toți directorii de instituții și primarii și sper ca în timp, prin schimbarea mentalității și cu ajutorul clasei politice să aducem schimbarea atât de necesară pentru modernizarea României.

În loc de bilanț, las aici cifrele din mandatul meu de 6 luni: 41 de audiențe, 257 de dosare de fond funciar rezolvate, 272 de ordine de prefect emise.