Neatenția la volan, în special cauzată de utilizarea incorectă a telefonului mobil în timpul conducerii vehiculelor pe drumurile publice, reprezintă una din cauzele generatoare de accidente rutiere.

De la începutul acestui an, la nivelul județului Bacău au fost înregistrate 6 accidente rutiere având ca principală cauză preocupări de natură a distrage atenția. Dintre acestea, unul a fost grav cu un rănit grav și 5 accidente ușoare cu 8 răniți ușor.

Totodată, precizăm că, în anul 2021, polițiștii rutieri au aplicat 636 de sancțiuni contravenționale pentru folosirea telefonului mobil la volan și altele 10 pentru sancționarea unor forme agravante de săvârșire a contravențiilor privind utilizarea telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, concomitent cu încălcarea unei reguli pentru circulația vehiculelor având ca măsură complementară reținerea permisului de conducere.

La data de 12 august 2019, Guvernul României a adoptat Ordonanța nr. 11 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Spre deosebire de cadrul legal anterior, care viza exclusiv folosirea telefonului mobil, prin reglementările ulterioare a fost interzisă ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod atât a telefonului mobil, cât și a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, de către conducător, în timpul conducerii vehiculului aflat în mișcare.

Nerespectarea acestei norme de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai constituie contravenție și este sancționată cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, de la 6 la 8 puncte-amendă (în prezent de la 870 de lei la 1.160 de lei), și cu aplicarea sancțiunii complementare de 4 puncte de penalizare.

În ceea ce privește nerespectarea normei de interdicție de către conducătorul vehiculului pentru care nu este prevăzută obligativitatea deținerii permisului de conducere, contravenția este sancționată cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, de la 6 la 8 puncte-amendă (în prezent de la 870 de lei la 1.160 de lei).

De asemenea, legislația prevede sancționarea unei forme agravante de săvârșire a contravenției privind utilizarea telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai. Astfel, ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai aflate în mișcare, a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, concomitent cu încălcarea unei reguli pentru circulația vehiculelor, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni, de la 4 la 5 puncte-amendă (de la 580 de lei, la 725 de lei), și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 30 de zile.

Pentru siguranța dumneavoastră și a celorlalți participanți la trafic, nu purtați convorbiri telefonice atunci când conduceți decât dacă folosiți un sistem de tip mâini libere!

Chiar dacă folosiți un sistem mâini libere, limitați convorbirea! Utilizarea telefonului mobil vă poate distrage atenția afectând capacitatea de concentrare asupra drumului. Pentru convorbirile importante, trageți pe dreapta!

Nu scrieți și nu citiți mesaje tip SMS în timp ce conduceți un vehicul!

Asigurați-vă mereu în oglinzi în mod responsabil. O secundă de neatenție vă poate aduce o dramă. (sursa: IPJ Bacău; foto: imagine ilustrativă)