Trei muncitori se aflau, de fapt, în apartamentul groazei din ONEȘTI, în ziua crimei

0
16

UPDATE – 5 martie: Ce s-a găsit în buzunarele agresorului din Onești. Asta ar putea explica cum a reușit Gheorghe Moroșan să imobilizeze doi bărbați de unul singur – DETALII AICI

ȘTIREA INIȚIALĂ

Apar informații noi cu privire la ce s-a întâmplat în apartamentul groazei, la Onești. Potrivit ultimelor date, în apartamentul groazei au fost, inițial, trei persoane: cei doi muncitori și șeful lor. Șansa a făcut ca cel din urmă să plece cu puțin timp înainte ca Gheorghe Moroșan să ajungă în apartament, susțin jurnaliștii de la Antena 3, care prezintă și un film al întâmplărilor, pe ore, până în momentul producerii tragediei.

Ora 09:30. Inginerul Jitea Dan, cea de-a treia persoană, șeful celor doi muncitori, merge în apartament pentru a vedea dacă aceștia au nevoie de ceva.

Ora 10:20. Inginerul le duce celor 2 muncitori materiale și un bidon cu apă.

Ora 10:30. Inginerul pleacă din apartament.

Ora 11:10. Inginerul Jitea Dan îl apelează pe muncitorul Dan Pătatu, care l-a informat că mai sunt necesare materiale pe care Jitea Dan a promis că le va aduce la sfârșitul zilei sau a doua zi.

Ora 11:51. Inginerul Jitea Dan a fost apelat, din nou, de pe telefonul lucrătorului Dan Pătatu, dar la telefon era un individ care s-a recomandat a fi Moroșan, că el este proprietarul apartamentului, adresându-i mai multe amenințări și injurii. Jitea Dan i-a închis telefonul și a informat-o pe șefa atelierului, spunându-i că la apartament este ceva în neregulă. Aceasta i-a spus să îl sune pe directorul de producție care, după ce a fost informat, a sunat poliția care i-a spus că știe ce se întâmplă și că au fost trimise deja două echipaje în zonă.

Ora 11:59. Inginerul Dan Jitea l-a apelat pe Pătatu Dan, dar i-a răspuns acelaşi Moroşan care a acceptat să i-l dea la telefon pe Dan Pătatu care i-a spus că a intrat cineva peste el şi îl ameninţă cu cuţitul. Jitea Dan l-a informat pe Dan Pătatu că poliţia este pe drum.

Ora 12:37. Inginerul Dan Jitea a apelat din nou telefonul lucrătorului Dan Pătatu şi din nou a răspuns acelaşi Moroşan care i-a spus că nu-i mai dă pe nimeni la telefon şi a început din nou să-i adreseze ameninţări şi injurii, astfel că Jitea Dan i-a închis telefonul.

Între timp, Poliţia Oneşti a cerut directorului de producţie, Dumitru Mihai, trasmiterea documentelor care să ateste dreptul de proprietate asupra apartamentului al Chimcomplex Borzești.

Ora 16:45. Cei doi lucrători au fost înjunghiaţi de Gheorghe Moroşan, simultan cu intervenţia forţelor de ordine.