Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat, joi, în urma dublei crime de la Onești că o anchetă penală este în curs. Șeful MAI a afirmat că “pe corpul uneia dintre victime erau urme de la muniție neletală”, scrie observatornews.ro.

“Vom vedea exact ce muniție s-a utilizat, câte gloanțe cu muniție letală s-au tras, câte cu muniție neletală. Ați văzut și m-ați întrebat de acele urme pe corpul uneia dintre victime. Erau urme de la muniție neletală și pot să vă spun doar atât: s-au tras două cartușe, fiecare cartuș are în compoziție 15 bile de cauciuc. Din anchetă va rezulta exact poziția de tragere, unde era agresorul, unde era victima”, a declarat ministrul Bode.

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a anunţat primele măsuri dispuse în cazul tragediei de la Oneşti, care s-a soldat cu o dublă crimă. El a decis înlocuirea şefilor de poliţie de la Inspectoratul judeţean Bacău, dar şi Poliţiei Oneşti, pentru modul cum s-a intervenit.

“Tema declaraţiei de presă o reprezintă concluziile preliminare privind evenimentul de la 1 martie de la Oneşti şi măsurile luate. Pentru mine din poziţia de ministru, dar şi ca simplu cetăţean cel mai deranjant este că nu am reuşit să salvăm vieţile persoanele aflate în pericol”, a spus ministrul Bode.

“Am dispus următoarele măsuri preliminare: sesizarea unității de Parchet competente cu privire la neglijența în serviciu referitor la modul de intervenție, sesizarea unității de Parchet competente cu privire la soluționarea plângerilor depuse anterior evenimentului, înlocuirea din conducerea IPJ Bacău a inspectorului șef și a adjunctului acestuia.

Înlocuirea din conducerea Poliției Municipiului Onești a șefului Poliției și a adjunctului acestuia. Celor patru ofițeri urmează să li se stabilească alte atribuții Lucian Bode, ministrul de Interne: Totodată, am dispus măsuri pentru asigurarea continuității conducerii celor două structuri de Poliție. Verificările continuă și toate datele și informațiile obținute vor fi puse la dispoziția unităților de Parchet competente”.

Luni, un bărbat a sechestrat doi muncitori într-un apartament din Oneşti care i-a aparţinut şi pe care l-a pierdut, iar după câteva ore i-a înjunghiat, ambii murind în urma rănilor suferite. Agresorul a fost împuşcat în picioare de către poliţişti, fiind în continuare internat în spital.