414 absolvenți de clasa a VIII-a provenind de la cinci școli gimnaziale și trei licee din Onești s-au înscris la Evaluarea Națională 2019, examen la finalul căruia au fost declarați admiși 359 de elevi.

Rezultă că procentul elevilor din Onești care au obținut medii peste 5 la examenul de Capacitate este de 86,71%. Trei dintre absolvenții de clasa a VIII-a din Onești care au promovat Evaluarea Națională au reușit să obțină nota maximă (detalii AICI).

Cea mai mare rată de promovare s-a înregistrat la Colegiul Național “Dimitrie Cantemir”, unde toți cei 31 de elevi înscriși au reușit să ia note peste 5. În plus, două dintre cele trei note maxime obținute în Onești la Evaluarea Națională 2019 aparțin unor elevi de la “Cantemir”.

La polul opus se situează Liceul Tehnologic, unde doar unul dintre cei 11 elevi înscriși la examen a reușit să-l și treacă, și acesta la limită cu media 5,12.

TOPUL ȘCOLILOR ȘI LICEELOR DIN ONEȘTI ÎN FUNCȚIE DE RATA DE PROMOVARE LA EVALUAREA NAȚIONALĂ 2019:

  1. Colegiul Național “Dimitrie Cantemir” – 31 elevi înscriși (2 note de 10, 7.85 – cea mai mică medie ), 31 admiși – 100% rată promovare
  2. Școala Gimnazială Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” (fosta școală nr. 9) – 53 elevi înscriși (9.77 – cea mai mare medie, 3.52 – cea mai mică medie), 51 admiși, 2 picați – 96,22% rată promovare
  3. Școala Gimnazială Nr. 1 – 99 elevi înscriși (9.75 – cea mai mare medie, 3.47 – cea mai mică medie), 92 admiși, 7 picați – 92,92% rată promovare
  4. Școala Gimnazială Emil Racoviță” (nr. 10) – 25 elevi înscriși (8.95 – cea mai mare medie, 3.37 – cea mai mică medie), 23 admiși, 2 picați – 92% rată promovare
  5. Școala Gimnazială Ghiță Mocanu” (nr. 5) – 59 elevi înscriși (9.80 – cea mai mare medie, 3.27 – cea mai mică medie), 50 admiși, 8 picați, 1 absent – 84,74% rată promovare
  6. Școala Gimnazială George Călinescu” (nr. 8) – 124 elevi înscriși (1 notă de 10, 2.67 – cea mai mică medie) 103 admiși, 19 picați, 2 absenți – 83,06% rată promovare
  7. Colegiul Sportiv Nadia Comăneci” – 12 elevi înscriși (7.55 – cea mai mare medie, 3.95 – cea mai mică medie), 8 admiși, 3 picați și 1 absent – 66,66% rată promovare
  8. Liceul Tehnologic – 11 elevi înscriși (5.12 – cea mai mare medie, 2.05 – cea mai mică medie), 1 admis, 10 picați – 9,09% – rată promovare

De precizat faptul că acest top are doza sa însemnată de subiectivitate, în condițiile în care Școala Gimnazială “George Călinescu” a avut în examen nu mai puțin de 124 de elevi, de patru ori mai mulți decât “Cantemir”, de exemplu.

Elocvent este faptul că la “Călinescu” s-au obținut la Evaluarea Națională 2019 nu mai puțin de 21 de medii peste 9, notă pe care nu a obținut-o nici măcar un elev de la “Racoviță”, unde rata de promovare a fost de 92%.

Clasamentul școlilor și liceelor la Evaluarea Națională 2019 în funcție de numărul mediilor peste 9 obținute:

  1. “Cantemir” – 26 de medii
  2. 1, “Călinescu” – 21
  3. “Ghiță Mocanu” – 10
  4. “Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” – 9
  5. “Racoviță”, “Nadia”, Tehnologic – 0