În contrast cu acele cozi uriașe care s-au format la ghișee zilele trecute, aproape 20.000 de cetățeni ai orașului nu se regăsesc în nicio declarație de impunere, dintre cele care vizează strict persoanele fizice.

Taxa de salubritate împarte Oneștiul în două. La sfârșitul lunii februarie, când a expirat termenul limită până la care puteau fi depuse declarațiile pe propria răspundere privind stabilirea taxei de salubritate pentru persoane fizice, erau înregistrate în jur de 13.500 de astfel de documente, conform unor surse din cadrul Primăriei.

În total, acestea însumează cam 20.000 de oameni, ceea ce înseamnă doar jumătate din numărul de locuitori ai Oneștiului. Potrivit ultimul recensemânt al populației, din anul 2011, Oneștiul ar avea 39.172 de locuitori. “Este strigător la cer ceea ce se întâmplă! Unii dintre noi stăm ore întregi la cozi ca să plătim gunoiul, iar pe alții îi doare în cot! Parcă am trăi în junglă, zău așa! Numai la mine pe scară știu doi vecini care n-au depus nicio declarație, nimic. Ei zic c-o vor face, dar când?! Lasă că plătim noi și pentru ei”, s-a plâns o pensionară.

Primăria Onești a prelungit până pe 15 aprilie termenul de plată al taxei de salubritate aferente primului trimestru al anului, urmând ca după această dată să aplice penalități de întârziere. Dat fiind faptul că foarte mulți cetățeni nici măcar nu au fost luați în evidență, cât timp nu au depus declarațiile pe propria răspundere privind stabilierea taxei de salubritate, se poate ajunge la situația ca tot cei corecți să fie puși la plată suplimentar. Lucru sesizat de un cetățean aflat la una dintre cozile imense de la ghișee, de zilele trecute: “Eu dacă uit să plătesc taxa la timp, mi se iau penalități! Nu mai bine de ăla care n-a depus nicio declarație? El nu plătește nimic!”.