Pe Emil Lemnaru, Ștefan Șilochi și pe Ioan Paris îi leagă o veche prietenie. Se cunosc de pe vremea când lucrau împreună pe platforma petrochimică de la Borzești, chiar dacă nu toți trei la aceeași întreprindere.
După schimbările din ’89, Lemnaru și Șilochi au îmbrățișat cariera politică, fiind aleși chiar primari (și nu o dată, ci de mai multe ori!), iar Paris a venit și el cu serviciul mai în centru, unde nici crivățul nu suflă ca la periferie și mai departe-acolo.
Despre cei trei s-au spus și se vor mai spune tot felul de povești. Întâmplări sau fapte care ne sunt prezentate drept reale sau posibile, avându-i ca protagoniști pe Lemnaru, Șilochi și pe Paris, e bine totuși să nu le înghițim pe nemestecate, cât timp din peisaj lipsește Mateaș.
Cum, nu știți cine este Mateaș?!!! E cel care a anticipat că elefantul întreprinderii își va pierde trompa, dat în gât fiind de către un subaltern de-al său, un bursuc, care aflase de la vrăbiuță câte gogoși le vânduse el tigrilor din pădurea tutelară.
Tot nu v-ați prins? Atunci luați-o și pe asta: “Elefantul a avut de dat / Un raport cum a lucrat / Câte-alune avea-n plan / Câte a cules pe an / Fildeș cât a folosit / Cât a economisit / Însă tot ce-a raportat / Era binișor… umflat / Umflat nu cu pompa / Ci cu trompa.”
P.S. – Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.
