Viitorul Curița s-a impus cu scorul de 3-0, pe teren propriu, în fața formației Gloria Zemeș, dar liderul clasamentului rămâne Gauss Bacău, care a bifat al patrulea succes consecutiv din tot atâtea meciuri disputate.

Derby-ul etapei a 4-a a campionatului județean de fotbal Bacău, meciul dintre concitadinele Dinamo și CSȘM Bacău, s-a încheiat cu victoria la limită, scor 1-0, a formației care este susținută financiar de Primăria Bacău.

Cea mai mare diferență de scor s-a înregistrat la partida dintre Aripile Cleja și Flamura Roșie Sascut, pe care gazdele și-au adjudecat-o cu scorul de 6-1.

Viitorul Curița s-a impus fără probleme, cu 3-0, în fața Gloriei Zemeș, iar Gauss a ajuns la 49 de goluri marcate în numai patru etape, după victoria cu 4-1 de pe terenul celor de la Nicolae Bălcescu.

Meciul rundei a 4-a în care s-au înscris cele mai multe goluri (8) s-a disputat la Cașin, Măgura și Filipești terminând nedecis, 4-4.

Rezultatele complete:

ACS Viitorul Nicolae Bălcescu – Gauss Bacău 1-4, Viitorul Curița – Gloria Zemeș 3-0, AS Negri – UZU Dărmănești 1-2, Aripile Cleja – Flamura Roșie Sascut 6-1, Voința Gârleni – Vulturul Măgirești 3-1, AS Măgura Cașin – AS Filipești 4-4, CS Dofteana – Siretul Bacău 1-0, Dinamo Bacău – CSȘM Bacău 0-1.

Meciul CSM Moinești – Voința Oituz a fost amânat.