Șofer din ONEȘTI, prins BĂUT de la primele ore ale dimineții, pe strada Belvedere. AMENZI pe bandă rulantă pentru alcool printre conducătorii auto din județ

0
3406

La data de 29 iunie a.c., în jurul orei 06.30, poliţiştii Serviciului Rutier Bacău au depistat în flagrant un bărbat de 60 de ani, din comuna Berzunţi, care conducea un autoturism pe DN 11, pe raza comunei Livezi, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.

Bărbatul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

La data de 29 iunie a.c., în jurul orei 23.30, poliţiştii Biroului Rutier Bacău au depistat în flagrant un bărbat de 30 de ani, din municipiul Bacău, care conducea un autoturism pe strada Spiru Haret, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.

Bărbatul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

La data de 30 iunie a.c., în jurul orei 01.00, poliţiştii Biroului Rutier Bacău au depistat în flagrant un bărbat de 32 de ani, din municipiul Bacău, care conducea un autoturism tot pe strada Spiru Haret, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.

Bărbatul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

La data de 30 iunie a.c., în jurul orei 10.00, poliţiştii Biroului Rutier Oneşti au depistat în flagrant un bărbat de 31 de ani, din municipiu, care conducea un autoturism pe strada Belvedere, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.

Bărbatul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

La data de 30 iunie a.c., în jurul orei 23.00, poliţiştii Biroului Rutier Bacău au depistat în flagrant un bărbat de 34 de ani, din municipiul Oneşti, care conducea un autoturism pe strada Spiru Haret din Bacău, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.

Bărbatul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

La data de 30 iunie a.c., în jurul orei 21.45, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Bacău au depistat în flagrant un bărbat de 39 de ani, din localitate, care conducea un autoturism pe strada Oituz, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.

Bărbatul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

La data de 01 iulie a.c., în jurul orei 04.00, poliţiştii Biroului Rutier Bacău au depistat în flagrant un bărbat de 42 de ani, din judeţul harghita, care conducea un autoturism pe Bulevardul Unirii, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.

Bărbatul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

La data de 01 iulie a.c., în jurul orei 04.30, poliţiştii Biroului Rutier Bacău au depistat în flagrant un bărbat de 46 de ani, din comuna Sănduleni, care conducea un autoturism pe strada Alexei Tolstoi, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.

Bărbatul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. (sursa: IPJ Bacău)