Delegarea serviciului public de apă și canalizare al Oneștiului către RAJA Constanța, cel mai mare operator de profil din țară, face ca existența SC Apă Municipal SA să nu se mai justifice în nici un fel.
De altfel, SC Apă Municipal SA, societate înființată de Consiliul Local Onești încă de pe vremea când primar al orașului era Emil Lemnaru, a existat în tot acest timp doar pe hârtie.
Până anul trecut, când SC DPP SA a preluat administrarea serviciului public de apă și canalizare al orașului, pe care a predat-o ulterior constănțenilor de la RAJA (de la 1 iunie 2017), toate eforturile administrației locale de a scoate din sistem SC Apă Canal SA (societatea lui Ovidiu Budeanu) s-au dovedit inutile.
SC Apă Municipal SA, față de care va începe procedura de dizolvare, lichidare și radiere, fusese înființată pe timpul Administrației Lemnaru (printr-o HCL din 12.12.2011) în ideea că serviciul de apă și canalizare al orașului va fi preluat de municipalitate, ceea ce nu s-a întâmplat decât foarte târziu, în decembrie 2016.
“Din moment de serviciul public de apă și canalizare a fost delegat către RAJA, existența SC Apă Municipal SA nu se mai justifică”, spun aleșii locali.
SC Apă Municipal SA nu a desfășurat niciodată niciun fel de activitate, însă a avut un Consiliu de Administrație (ultima dată acesta era format din trei persoane), cu care s-au făcut unele cheltuieli, de natură salarială.