Un tânăr oneștean s-a trezit, aseară (n.r. – joi, 26 ianuarie), cu un sms pe telefonul mobil, care l-a lăsat perplex. Mesajul era o invitație din partea Autoliv (așa a presupus el) de a lua parte la un interviu de angajare, asta deși bărbatul nu-și manifestase sub nicio formă intenția de a lucra la compania producătoare de sisteme auto de siguranță.
Omul nostru a ignorat mesajul primit și, considerându-l o greșeală, l-a șters imediat din telefon, cum procedează de obicei cu mai toate sms-urile, numai că, a doua zi dimineață, povestea s-a repetat. La prima oră, un nou semnal sonor scurt al aparatului i-a atras atenția. “Vă reamintim că pe data de 30 ianuarie 2017, la orele 16.00, vă așteptăm la interviu în str. Industriilor”, stătea scris pe ecranul telefonului.
“Știi ceva de treaba asta?”, și-a chestionat acesta soția, încercând să dezlege misterul sms-urilor primite. Tânărul este cu atât mai contrariat de cele întâmplate cu cât nu și-a manifestat niciodată interesul de a lucra în cadrul viitoarei unități de producție Autoliv de la Onești, el fiind deja angajat în altă parte, loc de muncă de care este mai mult decât mulțumit.
Oneșteanul se gândește că cele două mesaje ar putea fi o glumă proastă din partea prietenilor, pentru că altfel nu-și poate explica cum ar fi putut ajunge numărul său de telefon în baza de date a celor de la Autoliv. Totodată, mai există posibilitatea ca responsabilul Autoliv cu expedierea acestor mesaje să fi greșit numărul de telefon al destinatarului, deși în acest caz coincidența ar fi prea mare, nimerindu-se tot la o persoană din Onești.
Persoane care au ajuns față în față cu reprezentanții Autoliv susțin că mesajul prin care au fost invitate să ia parte la interviu era semnat „ECHIPA AUTOLIV”. Cum în cazul tânărului nostru acest lucru nu s-a întâmplat, mai mult ca sigur acesta a avut de-a face cu o glumă nesarată.