La aproape 9 luni de când s-au semnat contractele de finanțare (detalii AICI), au demarat lucrările de reabilitare a drumului DJ 123, care duce către coada lacului de acumulare Poiana Uzului.

De când așteptau asta amatorii de drumeții! Drumul către coada lacului Poiana Uzului, care se prezintă într-o stare deplorabilă, fiind aproape imposibil de străbătut cu o mașină normală din cauza gropilor foarte adânci din asfalt, a intrat în proces de reabilitare. Deocamdată, este vorba de o porțiune de 3,8 kilometri, un alt sector important, în lungime de 6,3 kilometri, urmând a fi reabilitat imediat ce se va încheia procesul de evaluare a ofertelor de execuție și se vor soluționa eventualele contestații, după desemnarea câștigătorului.

“Pe Drumul Județean 123 Dărmănești – Valea Uzului, pe o lungime de 3,8 km se efectuează lucrări de reprofilare corp de drum, așternere balast și execuție de șanțuri.

De asemenea, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL II) al Guvernului României, vor fi reabilitați circa 6,3 kilometri, proiect care este acum în evaluarea comisiei de licitații, fiind depuse patru oferte de execuție”, se menționează într-o postare pe pagina oficială de Facebook a Consiliului Județean Bacău.

Situat între munți, Lacul Poiana Uzului reprezintă ocazia ideală pentru realizarea traseelor pentru drumeții. Turiștilor care doresc să se aventureze în sălbăticia zonei le stau la îndemână mai multe trasee montane prin locuri parcă uitate de lume, adevărate oaze de liniște și relaxare.