Șase, șase! SUPER TURNEU de backgammon (table) la ONEȘTI! Oricine se poate băga la ZARURI!

0
2534

Onești Open Backgammon se va desfășura în perioada 18-20 ianuarie 2019, în cadrul Complex Season din Onești, și este structurat în așa fel încât să ofere o șansă la câștig și inclusiv la premii tuturor participanților, profesioniști sau amatori.

Mihai Arminia și Florin Boboc, care au înființat Asociatia de backgammon STAR (mai multe informații sunt disponibile pe pagina oficială de Facebook a organizației – https://www.facebook.com/groups/1950219908340578/), s-au gândit că n-ar strica un turneu de backgammon și la Onești, unde sunt foarte mulți practicanți amatori – renumiții “trablagii” din parcuri și incinte sunt cunoscuți de toată lumea, dar nu numai.

Chiar dacă până la ora startului Onești Open Backgammon mai este mai bine de o lună și jumătate, există deja numeroase reacții pozitive vizavi de organizarea acestui turneu. “Eu joc foarte des backgammon pe internet, cu pasionați din toate colțurile țării. Cunosc însă foarte mulți oneșteni care joacă backgammon în online, ca mine, și care ar fi încântați să participe la un turneu oficial”, ne-a spus Vlad.

“Abia aștept acest turneu! Eu nu sunt un jucător profesionist, dar vă pot spune că petrec câteva ore bune pe zi la calculator, jucând backgammon. Nu îi cunosc personal, dar îi felicit pe Mihai și pe Florin pentru această idee grozavă de a organiza un open de backgammon la Onești”, a spus Ionuț.

Jucătorii de table din parcuri sunt și ei încântați de openul care urmează să se desfășoare la Onești: “Iarna ne întâlnim rar, din cauza vremii. Eu o să mă bag sigur, mi-ar fi plăcut să țină turneul ăsta și două săptămâni, dacă s-ar fi putut. Mulțumesc lui Dumnezeu că am o pensie bunicică, eu mi-aș permite să plătesc și o taxă de participare de 2-3 milioane”, a apreciat un domn în vârstă de 67 de ani.

Onești Open Backgammon va fi structurat astfel:

  • Turneul Masters (dedicat profesioniștilor) – calificări pentru tabloul principal, care este eliminatoriu
  • Turneul Intermediary (dedicat jucătorilor amatori) – calificări pentru tabloul principal, care este eliminatoriu
  • Turneu Doubles Consulting – eliminatoriu, pe echipe (formate din câte 2 jucători)
  • Super Jackpot – turneu la care vor participa 8 jucători și în cadrul căruia se va pune la bătaie un premiu mai mare – acest turneu este eliminatoriu
  • Turneul ONE POINT (o linie) – meciurile se decid la o linie

Alte evenimente pe lângă turneele enumerate mai sus sunt jackpot-urile la care pot participa toți jucătorii eliminați în diferite faze ale turneelor principale, tot cu miză financiară și acestea, doar că mai mică.

Prin aceste turnee jackpot secundare se oferă posibilitatea jucătorilor care participă la Onești Open să rămână mai mult timp angrenați în competiție, chiar dacă au fost eliminați de timpuriu.

În funcție de turneu, există o taxă de participare, cea mai mică fiind 30 de lei. În privința premiilor, pe lângă banii care se strâng din taxa de participare vor mai fi puși la bătaie în jur de 1.500 de euro, din sponsorizări.

Altfel, Mihai Arminia, unul dintre cei doi organizatori ai openului oneștean, are în cei 4 ani și jumătate de carieră în backgammon-ul profesionist, un palmares destul de bogat: câștigător al Openului din Bulgaria de la Sunny Beach (iunie 2018); finală la Coventry (Anglia) – septembrie 2018, finală la Open International Muntenegru de la Budva (în martie 2018).

Mizăm pe cel puțin 50 de participanți, având în vedere că este prima ediție. Pe de altă parte, în Onești sunt foarte mulți jucători de table amatori, posibil să avem surprize și să ne trezim cu un număr de participanți care să ne depășească așteptările. Toată lumea este binevenită, îi așteptăm într-un cadru plăcut, prietenos, călduros. Turneul va debuta vineri, 18 ianuarie, la ora 14.00, și se va încheia cu un dineu oficial, oferit de asociație tuturor participanților, care va avea loc duminică, 20 ianuarie, în jurul prânzului. Oricine este interesat să ni se alăture și să sprijine acest open cu bani pentru a crește nivelul premiilor, este binevenit”, ne-au declarat cei doi organizatori.

FIECARE RUNDĂ din cadrul turneului principal (Masters) va avea câte un meci transmis LIVE STREAM pe canalul de youtube al asociației.

Tablele și backgammon-ul sunt foarte asemănătoare, principala diferență fiind cubul de dublaj al mizei, în cazul backgammon-ului.