S-au întețit CONTROALELE în trafic pentru depistarea HOȚILOR DE LEMNE! Mai  mulți oameni, prinși în FLAGRANT de polițiștii băcăuani

0
1175

Asigurarea integrităţii fondului forestier reprezintă o prioritate de acțiune pentru Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău, care, prin structurile sale specializate desfășoară acțiuni şi controale pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice.

La data de 06 noiembrie a.c., poliţiştii din Stănişeşti au depistat în trafic, un localnic în vârstă de 38 de ani, în timp ce transporta material lemnos cu un atelaj hipo. Bărbatul transporta lemn de foc, esenţă carpen şi fag, fără documente legale, fapt pentru care poliţiştii au luat măsura sancţionării contravenţionale, iar materialul lemnos în valoare de 120 de lei a fost confiscat şi predat Ocolului Silvic Zeletin.

La data de 07 noiembrie a.c., poliţişti din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Brusturoasa, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, au depistat în trafic, un conducător auto în vârstă de 60 de ani, din comuna Agăş, în timp ce transporta material lemnos cu o autoutilitară. Conducătorul auto transporta lemn de foc, esenţă fag, fără documente legale, fapt pentru care acesta a fost sancţionat contravenţional de poliţişti, iar materialul lemnos în valoare de 450 de lei a fost confiscat şi predat Ocolului Silvic Comăneşti.

La aceeaşi dată, poliţiştii din Poduri au depistat un bărbat de 42 de ani, din localitate, care, transporta cu un atelaj hipo, material lemnos, specia fag, fără a deţine documente legale de transport. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional de poliţişti conform Legii 171/ 2010, iar materialul lemnos în valoare de 200 de lei a fost confiscat.

Sursa: IPJ Bacău