Bazarul din Onești s-a închis. Barăcile de tablă dispar una câte una. Nu se mai face comerț. Ciocane grele dezmembrează construcțiile de tablă, iar flexurile desăvârșesc lucrarea. În atmosferă este un puternic miros de încins. Aleea dintre barăci pare dintr-o dată mult mai largă. Încape lejer o mașină de pompieri. Oare chiar nu se putea găsi altă soluție?
Țiganii mișună peste tot, printre dărâmături. Linoleumuri, șipci și multe alte componente ale construcțiilor de ieri și de azi sunt pur și simplu confiscate, pentru a folosi la ridicarea unor acareturi viitoare, în cătunul uitat parcă de lume și intitulat, indiferent, Conți.
Încă nu se știe cu exactitate dacă focul de la “ruși” a fost pus intenționat. Așa se aude. Poate este doar o speculație faptul că “cineva a orchestrat totul”. Dacă noi oscilăm între adevăr și minciună, pentru cei din bazar există o certitudine: totul a luat sfârșit aici. Nu știu câți dintre cei care azi își “suspendă” afacerea vor mai avea puterea să o ia de la capăt, la primăvară.
Deja este sigur că incendiul din seara zilei de 17 septembrie a avut efectul unei lovituri de stat. Niște oameni își creaseră propriul univers. Rivalizau unii cu alții, dar erau și prieteni totodată. Vindea unul ceva și se bucura și celălalt. Reciproca era valabilă.
Toți mâncau de-acolo. Uneori prea crud, alteori prea uscat. De azi încolo se vor hrăni separat.
Ne întâlnim la chinezi!
