Deși legea spune foarte clar că începerea perioadei de încălzire pentru consumatorii de tip urban are loc după înregistrarea, timp de trei zile consecutiv, între orele 18.00 și 06.00, a unor valori medii zilnice ale temperaturii aerului exterior de +10 grade Celsius sau mai mici, circa 70 de persoane din Onești au făcut frigul, fără voia lor.

Cele circa 70 de persoane care au făcut frigul până astăzi locuiesc cu chirie în blocul “Q”, din spatele magazinului de încălțăminte Leonardo, de la Gheuri.

Blocul “Q” aparține unei societăți controlate de omul de afaceri băcăuan Ovidiu Budeanu, cel care deține și societățile SC Apă Canal SA și SC Servsal SA, astăzi în insolvență.

Blocul dispune de 141 de camere, care nu au mai mult de 28 de metri pătrați fiecare, din care mai sunt locuite doar 57. “A plecat lumea unde a putut, fiindcă ne jupoaie de bani! Plătim chirie aproape 200 de lei (n.r. – 195 de lei) pe lună, deși condițiile sunt de confort 3, cu grupul sanitar și bucătăria la comun. Unii și-au mai amenajat bucătării în camere, dar tot e mult 200 de lei pe lună!”, ne-a spus o femeie pensionară.

Cât privește faptul că cele două centrale termice care încălzesc blocul nu au fost pornite în ciuda temperaturilor scăzute înregistrate în ultimele zile, femeia a spus: “E rece rău, mamaie, nu știu dacă sunt 16 grade în casă, cu toată izolația termică exterioară care s-a făcut. Dar nici nu știu să vă spun cum e mai bine. Dacă mai pui și întreținerea, iarna ajungi să plătești cu tot cu căldură și 600-700 de lei pe lună! N-ai însă unde să te duci, că dacă îți ieri cu chirie un apartament în oraș oricând te trezești că ți se spune să-l eliberezi, ba că-l vinde, ba că vrea să-l renoveze…”.

Un bărbat, și el pensionar, fost șef de coloană, murmură înghețat: “E numai vina mea că am ajuns să stau aici, în condițiile astea, în frigul ăsta. Am ajuns aici după ce mi-a murit ultima nevastă, cu care nu am fost luat cu acte, iar fi-su m-a dat afară din casă după ce a murit ea. Acum, stau numai în plapumă, ca să nu simt frigul.

Pentru că imobilul este privat, cei care locuiesc în blocul “Q” nu prea au de ales.

Pe de altă parte, fiind vorba despre persoane cu venituri foarte mici, proprietarul nu se grăbește să dea drumul la căldură mai devreme de 1 noiembrie (dată de la care se acordă subvențiile pentru încălzire) știind din anii trecuți că încasările se adună greu.

“Cui nu-i place, poate să plece, nu-i ține nimeni legați! Există calorifere electrice, ca să nu mai spun că sunt depuse și cereri prin care oamenii solicită să fie debranșați de la căldură, pentru că nu-și permit să plătească. Deci nu toți voiau căldură imediat cum s-a lăsat frigul”, a lămurit situația administratorul blocului Q.