Duminica a IV-a din Postul Mare, după rânduiala Bisericii Ortodoxe, ne așează în fața ochilor cinstirea Sfântului Ioan Scărarul și a teologiei sale spirituale. Dacă primele trei duminici din Postul Mare ne-au pus în atenție ortodoxia, viața comunicată a divinității prin energiile necreate și Sfânta Cruce, de astă dată paradigma se schimbă.
Acum, cheia comprehensibilității urcușului duhovnicesc prin taina Postului Mare pleacă de la natura umană spre divinitate, prin trepte asemenea unei scări. Astfel, Sfântul Ioan Scărarul ne invită să medităm plecând de la propria experiență duhovnicească spre comuniunea cu Dumnezeu.
Cine este Sfântul Ioan Scărarul? Referințele vieții sale sunt puține și nu foarte detaliate. Este cunoscut numele monahului Daniil din mănăstirea Raith, care a scris o scurta biografie. Aflăm că acest bine plăcut monah s-a născut în 579 d.Hr. în ținuturile Siriei. În familie a primit o educație aleasă și solidă, mai ales în învățăturile vremii. Acest lucru a fost posibil datorită familiei care l-a susținut financiar, fiind vorba despre o familie înstărită. Totuși, în jurul anului 595 d.Hr., la vârsta de șaisprezece ani intră în monahism, renunțând la confortul și bunăstarea din sânul familiei sale. Dragostea, vocația și dorul după liniștea cu Dumnezeu devin aspecte fundamentale în alegerea căii călugăriei.Mănăstirea de care va fi atașat toată viața este cea din Muntele Sinai. Aici își va duce viața până la sfârșitul său pământesc din 30 martie 649 d.Hr, acompaniat fiind din punct de vedere duhovnicesc de bătrânul monah Martirie timp de nouăsprezece ani.Va rămâne în memoria Bisericii ca Sfântul Ioan Scărarul, după opera sa fundamentală: ,,Scara dumnezeiescului urcuș’’sau ,,Scara Raiului’’, ca Sfântul Ioan Sinaitul sau Ioan Scolasticul, datorită competențelor sale extraordinare în științele laice ale vremii.
Teologia Sfântului Ioan Scărarul este o sinteză a vieții spirituale, care prezintă creșterea omului în Hristos ca un adevărat urcuș duhovnicesc. Am putea numi opera Sfântului Ioan un adevărat ,,ghid’’în sens scolastic, al urmării lui Hristos, acel Imitatio Christi. Scara Raiului a fost scrisă inițial pentru monahi, ca ,manual’’, dar poate fi apropiată și în viața duhovnicească a laicilor care doresc să-l urmeze pe Hristos după Evanghelia Sa. Opera are treizeci de trepte, după anii Mântuitorului înainte de a ieși la propovăduire, plecând de la lepădarea de lume, până la ultima treaptă care este dragostea, despre care scrie: ,,Iubirea este izvorul focului. Cu cât țâșnește mai mult, cu atât îl arde mai mult pe cel însetat. Iubirea este statornicia îngerilor, iubirea e înaintarea veacurilor’’(Filocalia, Vol.IX, EIBMBOR, București, 1980, p.430).
Fundamentul gândirii teologice a Sfântului Ioan Scărarul este însăși Sfânta Scriptură. Ideea urmării lui Hristos din treaptă în treaptă ca urcuș duhovnicesc se regăsește în textul din Epistola a doua a Sfântului Apostol Petru (1, 5-8): ,,pentru aceasta puneți și din partea voastră toată sârguința și adăugați la credința voastră fapta bună, iar la fapta bună, cunoștința; la cunoștință, înfrânarea; la înfrânare răbdarea; la răbdare, evlavia; la evlavie, iubirea frățească, iar la iubirea frățească, dragostea’’.
Prin urmare, cinstirea Sfântului Ioan Scărarul în Duminica a IV- a din Postul Mare, ne întărește credința și eforturile spre plinirea urcușului din prima zi a palingenezei, Învierea lui Hristos, căci,,totul depinde de privirea în direcția corectă’’ (Nicholas Thomas Wright, Cum a devenit Dumnezeu Împărat, Ed. Deisis, Sibiu, 2015, p.114).
Teolog Ghionoiu Vlăduț-Ionuț
