Banii pe care Oneștiul i-a primit de la Guvern, încă de acum 3 ani, pentru termoficare – 1.500.000 de lei – se vor întoarce la bugetul de stat, după ce autoritățile locale nu au reușit să-i convingă pe cei din Guvern să le permită să-i folosească în alte scopuri.
Primarul Nicolae Gnatiuc și-ar fi dorit să utilizeze banii (peste 300.000 de euro) pentru reabilitarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare al orașului, în ideea diminuării pierderilor. Acest lucru nu a fost posibil, astfel că în proxima ședință a Consiliului Local edilul-șef propune un proiect de hotărâre prin care suma în discuție să fie restituită bugetului de stat, pentru a diminua excedentul bugetar al anului 2016.
“Ar fi fost buni banii ăștia, chiar dacă 300.000 de euro nu reprezintă mare lucru pentru un oraș ca Oneștiul, care are nevoi mari! Se pare însă că nu suntem iubiți la București, prea multe piedici ni se pun din direcția aia! Nu vedeți cât de mult se tărăgănează treburile și în cazul podului peste Trotuș?”, a remarcat un fost director pe Platforma Petrochimică Borzești, astăzi pensionar.
Nu a fost prima dată când s-a încercat obținerea unui acord din partea Guvernului în vederea schimbării destinației acestei sume, în condițiile în care sistemului centralizat de termoficare al orașului i-a fost pus cruce definitiv, dar de fiecare dată municipalitatea oneșteană s-a izbit de refuzul categoric al celor de la centru.
În 2014, când primar al orașului era Laurențiu Neghină, Guvernul a alocat din fondul de rezervă aflat la dispoziția sa suma de 1.500.000 de lei pentru repornirea sistemului centralizat de termoficare al Oneștiului. Banii aveau o destinație precisă: 1.000.000 de lei erau alocați pentru activitățile specifice de repornire a sistemului de termoficare, iar 500.000 de lei trebuiau să ajungă în contul E.ON ENERGIE ROMÂNIA, anticipat, pentru a acoperi contravaloarea consumului de gaze naturale aferent unei perioade de 60 de zile calendaristice.
Până la urmă, oneștenii care cu o iarnă înainte făcuseră frigul s-au debranșat de la sistemul centralizat și și-au montat centrale termice de apartament, astfel că repornirea Termon nu s-a mai justificat, din lipsă de consumatori.