(P)

Raliul Moldovei Bacău powered by Dedeman Automobile va avea loc în perioada 21-22 iunie, probele de concurs urmând a se desfășura la Runcu, Moinești, Vermești, Onești, Hemeiuș, Trebeș și Racova, în timp ce startul festiv și festivitatea de premiere se vor ține în centrul Bacăului, în fața clădirii Consiliului Județean.

Oneșteanul Adrian Răspopa – organizatorul Raliului Moldovei – a făcut cunoscut, ieri, programul celei de-a IX-a ediții a competiției ce face parte din calendarul Federației Române de Automobilism (contează pentru etapa a III-a a Campionatului Național de Raliuri Dunlop) și al Federației Internaționale de Automobilism (FIA).

Am gândit raliul astfel încât să beneficieze de o expunere cât mai bună la televiziune. Și, alături de posturile care ne sunt aproape de ani de zile și vom avea, cumulat, pe trei posturi, 10 ore de transmisiuni în direct”, a precizat Adrian Răspopa în cadrul conferinței de presă de ieri, la care au mai luat parte președintele CJ Bacău, Sorin Brașoveanu, și primarii localităților Onești și Moinești, Nicolae Gnatiuc, respectiv Valentin Vieru.

Răspopa a mai spus că Superspeciala de la Onești (vineri, 21 iunie 2019, ora 18.07, în fața Primăriei) va fi transmisă live la TV, fiind difuzată simultan pe două posturi – TVR și Telekom Sport.

”Cu siguranță vom avea parte de o transmisiune de excepție. Pentru că vorbim despre o referință în domeniul transmisiunilor sportive, dar nu numai, dovadă că, spre exemplu, Studio Video Art a realizat și producția transmisiei în direct a funeraliilor regale după regretata dispariție a Majestății Sale Regele Mihai. Fac totodată un apel către posesorii de mașini din Onești care obișnuiesc să parcheze pe bulevardul Oituz, să elibereze această zonă din timp, pentru a putea monta elementele de protecție”, a adăugat Adrian Răspopa.

În total, de la Raliul Moldovei powered by Dedeman Automobile vor fi 10 ore de transmisie live la TV, la posturile TVR și Telekom Sport.