Grupul italian de modă Stefanel, primul retailer străin venit în România, în 1991, și, astfel, un deschizător de drumuri pentru retailerii străini din industria modei de pe piața locală, se pregătește să își închidă toate magazinele din România, afacerea fiind preluată de un alt retailer italian de modă, dar cu prețuri reduse, OVS, controlat de fondul de investiții italian Tamburi Investment Partners, scrie profit.ro.

În contextul acestei tranzacții, toate cele circa 10 magazine din România vor fi închise în perioada următoare, afectând aproximativ 50 de angajați.

În 2019, conform celor mai recente date disponibile, Stefanel a avut în România afaceri de 23,9 milioane lei și o pierdere de aproape 11 milioane lei, cu circa 60 de angajați.

Grupul italian Stefanel, poziționat pe segmentul premium, a acumulat, la nivel global, datorii de circa 170 de milioane de euro în ultimii zece ani, pe fondul competiției dure din partea unor retaileri mai accesibili, ca H&M sau Zara.

În aceste condiții, Stefanel, o afacere de familie lansată în 1959, a intrat în insolvență și administrare judiciară în septembrie 2019, fiind scoasă la vânzare în vara anului trecut.

Luna trecută, brandul a fost cumpărat, cu 3,2 milioane euro, de OVS, care mai deține în portofoliu magazinul universal Upim și retailerul de articole pentru casă Croff. Imediat după semnarea tranzacției, Stefano Beraldo, CEO OVS, a anunțat că doar o parte dintre unitățile și angajații Stefanel vor fi păstrați. Acum, decizia este ca pe “lista neagră” să intre, în totalitate, și magazinele din România. (foto: Pallas Mall)