Acasă Actualitate Polițiștii băcăuani au dat amenzi de aproape 50.000 de euro în perioada...

Polițiștii băcăuani au dat amenzi de aproape 50.000 de euro în perioada sărbătorilor pascale

 

Peste 300 de polițiști de la ordine publică, de la structurile de poliţie rutieră, dar şi de la transporturi, arme, economic, investigaţii criminale și de la alte structuri s-au aflat zilnic în stradă, suplimentar față de dispozitivul curent, pe raza județului Bacău.

În perioada 14 aprilie – 16 aprilie a.c., pentru abaterile de la normele contravenţionale, poliţiştii din județul Bacău au aplicat 480 sancţiuni, în valoare de 204.939 de lei (n.r. – aproximativ 46.000 de euro).

Astfel, poliţiştii au aplicat 99 de sancţiuni contravenţionale, pentru nerespectarea normelor prevăzute de Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Pentru neregulile constatate în trafic, poliţiştii au aplicat 328 de sancţiuni contravenţionale, 160 fiind pentru depăşirea limitelor legale de viteză.

Totodată, poliţiştii au retras 5 certificate de înmatriculare şi au reţinut 45 de permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 6 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi 33 pentru conducere cu viteză excesivă, restul fiind pentru alte abateri.

Sursa: comunicat de presă IPJ Bacău