La data de 29 august a.c., poliţiştii băcăuani au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore a cinci persoane, din Buhuşi, bănuite de comiterea infracţiunilor de furt calificat şi favorizarea făptuitorului.Ulterior, 4 dintre acestea au fost arestate preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

Poliţiştii din Buhuşi, împreună cu cei din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Bacău şi luptătorii pentru acţiuni speciale, au pus în executare 5 mandate de aducere emise pe numele a patru bărbaţi şi o femeie, toţi din oraşul Buhuşi, bănuiţi de comiterea infracţiunilor de furt calificat şi favorizarea infractorului.

Cele 5 persoane au fost conduse la sediul poliţiei pentru audieri. În urma probatoriului administrat, poliţiştii au luat măsura reţinerii acestora pentru 24 de ore.

Ulterior, bănuiţii au fost prezentaţi instanţei care a dispus arestarea preventivă a patru dintre aceştia, trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 36 şi 61 de ani şi o femeie de 36 de ani, iar faţă de un tânăr, de 29 de ani s-a luat măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. (sursa: IPJ Bacău; foto: arhivă)