Doar șase specialiști mai lucrează la CSM Onești în momentul de față, dintre care unul este pe picior de plecare, în timp ce la Colegiul Sportiv “Nadia Comăneci” predomină lipsa investițiilor.

Ratarea calificării la Jocurile Olimpice a echipei naționale feminine de gimnastică a României, după 48 de ani de prezență neîntreruptă, nu este întâmplătoare. Cauzele dezastrului se pot vedea cu ochiul liber la Onești, al doilea cel mai important centru de pregătire din țară, după Deva.

În primul rând, din cauza salarizării proaste, mulți antrenori au plecat din țară. Numai de la Onești, soții Mihai și Dorina Săndulescu (descoperitorii Cristinei Bontaș) au imigrat în Franța, Livia și Toma Ponoran, care le-au “crescut” pe Ionela Loaieș și Ana Maria Bican, lucrează acum în Statele Unite, acolo unde a ajuns să profeseze și Ana Maria Zaharia, o fostă gimnastă a Oneștiului. Iuliana Filip, Cornel Adam, Claudiu Bălănică, Eugen Grosu și Jana Eftimiu sunt alți antrenori specialializați în gimnastică ce au ales să lucreze în străinătate, tot din rațiuni financiare. “Un antrenor de gimnastică primește în jur de 1.600 de lei, față de 2.500 de lei cât ia un profesor de sport cu toate gradele. Atunci, de ce să mai rămâi în sistem, vă întreb eu?”, explică Ingrid Istrate, directorul CSM Onești. Luminița Milea Răileanu și Mirela Oancea Tufă au plecat în învățământ, pentru niște salarii cât de cât rezonabile.

La Colegiul Sportiv “Nadia Comăneci”, lucrurile stau la fel de prost. Condițiile de cazare sunt insalubre, plus că nici interesul vizavi de gimnastică pare să nu mai fie ca în trecut. Vă vine sau nu să credeți, la “Nadia Comăneci” funcționează o secție de fotbal, în vreme ce ramura gimnastică feminină, care a făcut celebru acest oraș,este în prag de desființare. De altfel, în ultimii ani nu s-a mai participat deloc la competiții de gimnastică, iar investițiile care trebuiau făcute de Ministerul Educației și de către Primăria Onești se lasă în continuare așteptate.

Nu în ultimul rând, aria foarte mică de selecție și optuzitatea părinților, în unele cazuri, contribuie la această situație disperată în care a ajuns gimnastica feminină românească. “Dacă Iftimiu (n.r. – Eugen Iftimiu, fostul director al CSM Onești) nu avea sclipirea să înființeze secția de gimnastică la club, doar în baza a ceea ce există la Colegiul <Nadia Comăneci> eram pierduți deja!”, a mai spus Ingrid Istrate. La CSM Onești, mai lucrează în prezent șanse specialiști: Ileana Tebeică Hrișcă, Ioana Grava, Daniel Nistor, Ciprian Crețu (venit din Constanța), Tabita Trandafir și Carmen Bogasiu, care este pe picior de plecare în învămânț.