ONEȘTENII fac coadă pentru APA care NU ESTE BUNĂ DE BĂUT! „N-am murit!” Panoul de AVERTISMENT lipsește! (FOTO)

0
2465

Deși autoritățile au anunțat în repetate rânduri că nu este bine ca oneștenii să bea apă din orice izvor sau fântână de pe raza orașului, zeci de persoane merg zilnic la izvorul captat de strada Scutarului (ieșirea din oraș spre comuna Cașin), de unde se aprovizionează cu apă dovedită a fi nepotabilă.

În urmă cu două săptămâni, mai precis pe 23 iulie, UNU pe Trotuș a publicat (detalii AICI) rezultatele celor mai recente analize efectuate de către DSP Bacău la cele 18 surse de apă – izvoare captate, fântâni, pompe manuale, puț forat – de pe raza municipiului Onești.

Buletinele de analiză, publicate chiar și pe site-ul oficial al Primăriei, evidențiau faptul că doar patru surse de apă corespund din punct de vedere fizico-chimic și bacteriologic, apa fiind bună de băut.

Printre sursele de apă din Onești care nu corespund normelor, APA NEFIIND POTABILĂ, se numără și izvorul captat de la ieșirea din oraș spre localitatea Cașin (Calea Scutarului).

Oneștenilor nu pare, însă, să le pese, continuând să se aprovizioneze cu apă dovedită nepotabilă.

“Eu beau apă de aici de patru ani și n-am murit!, a reacționat un domn care tocmai își umplea bidoanele. “Serios, apa nu e bună de băut?! N-am știut! Eu sunt din Târgu Ocna și iau apă de aici de câte ori am drum prin Onești, a spus un tânăr. Când i-am arătat buletinele de analiză, unde scria, negru pe alb, că la izvorul captat de pe Calea Scutarului APA ESTE NEPOTABILĂ, a adăugat: “Bine că mi-ați spus. Acum mă duc acasă cu apa asta, n-are rost să mai golesc bidoanele, dar pe viitor nu o să mai vin să le umplu aici”.

Doar patru surse de apă din Onești au ieșit bine la analize, apa fiind bună de băut: izvorul din spatele pieței, izvorul de pe Calea Adjudului cunoscut sub denumirea “La Pește”, pompa manuală de pe strada Teilor și izvorul captat de pe strada Spicului (cartier Buhoci).

Dacă la izvorul de la piață există un panou cu o inscripție prin care cetățenii sunt informați că apa este bună de băut, în cazul izvorului dinspre Cașin, unde s-ar fi impus categoric montarea unei plăcuțe similare, dat fiind riscul de îmbolnăvire, aceasta lipsește.“Parcă a fost o plăcuță cândva, așa mi-amintesc, dar nu știu ce s-a întâmplat cu ea, unde a dispărut”, a intrat în vorbă un localnic.

Medicii avertizează că cetățenii care consumă apă de la izvoarele neconforme riscă să se îmbolnăvească. Cu toate acestea, se întâmplă ca mulți oneșteni să folosească apa nepotabilă pentru băut, ba mai mult o consideră mai bună decât cea de la robinet, deși apa nepotabilă a fost declarată astfel tocmai pentru că s-a descoperit, în urma analizelor de laborator efectuate de către DSP Bacău, că este infestată cu bacteria periculoase, cu chimicale sau pur și simplu nu respectă alte criterii de calitate.

Click AICI pentru a vizualiza rezultatele celor mai recente analize efectuate pentru stabilirea calității apei din izvoarele și fântânile din Onești.