Un bărbat de 61 de ani, din cartierul Satul Catolic din Onești, a fost la un pas de o tragedie, după ce un perete al locuinței sale, la care efectua lucrări de reabilitare, s-a prăbușit peste el.
Incidentul s-a petrecut luni, 21 august, pe strada Gheorghe Doja din cartierul oneștean Sat Catolic, iar în sprijinul bărbatului care rămăsese cu picioarele prinse sub dărâmături au intevenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești, informează desteptarea.ro.
După ce a fost eliberat, bărbatul de 61 de ani a fost transportat la Compartimentul Primiri Urgențe (CPU) din cadrul Spitalului Municipal “Sf. Ierarh Dr. Luca”, unde i s-au acordat îngrjirile medicale necesare.
Intervenția pompierilor nu a fost ușoară, aceștia fiind nevoiți să sape în jurul bărbatului pentru a-l putea scoate pe acesta de sub dărâmături.