Întâmplare terifiantă într-o comună din județul Bacău. O femeie de 65 de ani a fost ucisă, iar suspectul bănuit că a şi violat-o este un tânăr de 20 de ani, lucrător forestier, relatează stirileprotv.ro.

Potrivit sursei citate, în clipele atacului, soţul victimei n-a putut să-şi apere nevasta, pentru că este orb.

Nenorocirea s-a petrecut în comuna Brusturoasa, situată la 25 de kilometric de Comănești. Victima şi soţul său aveau casa într-o zonă izolată, pe un drum forestier. La 200 de metri de ei, mai mulţi tineri lucrau la o exploatare forestieră, printre care şi suspectul.

De multe ori, tinerii le treceau pragul celor doi soţi şi le cereau brânză sau lapte, de la animalele din gospodărie. Unii i se şi adresau femeii cu apelativul “mătuşă”. Suspectul este din judeţul Neamţ şi era în control judiciar acum, după ce a comis mai multe furturi.

S-a dus pe înserat la victimă în casă şi a chemat-o în grajd, cerându-i lapte de la vacă. Imediat cum femeia a venit, a închis uşa în urma ei şi a atacat-o.

“Când am deschis uşa şi m-am uitat cu lanterna, ea era moartă în grajd. Era dezbrăcată de tot. M-am dus la vale şi am anunat poliţia”, a declarat un coleg de-al suspectului.

Câteva ore mai târziu, poliţiştii l-au găsit pe suspect dormind sub un vagon, alături de colegii lui.(foto: captură PRO TV)