Acasă Actualitate Primarul Oneștiului are AMBIȚII MARI: fântâni arteziene muzicale și heliport la spital....

Primarul Oneștiului are AMBIȚII MARI: fântâni arteziene muzicale și heliport la spital. Ce spune NEGHINĂ despre aceste investiții

 

Primarul municipiului Onești, Laurențiu Neghină, și-a propus realizarea mai multor investiții în cel de-al doilea mandat, între care construirea unui heliport care să deservească spitalul din localitate și amenajarea a două fântâni arteziene muzicale.

Nu toți oneștenii consideră însă oportună cel puțin investiția în fântânile arteziene muzicale, fapt pentru care primarul Neghină a ținut să clarifice acest aspect, într-o postare pe Facebook.

“În acest an mi-am propus să realizăm obiective reale și realiste: asfaltări, reabilitări trotuare, parcări, heliport, noi locuri de joacă, iluminat festiv modern, lucrări de peisagistică urbană și încă multe altele. Pe lângă toate acestea, da, vreau să modernizăm și două fântâni arteziene deja existente.

Inițiativa îmi aparține si fac această precizare după ce am citit mai multe comentarii răutăcioase pe marginea fântânilor muzicale.

Celor care consideră că nu se impunea o asemenea investiție, le amintesc că și în anii în care nu s-a realizat nimic în Onesti, plăteau aceleasi taxe.

Din punctul meu de vedere, în toate orașele în care există fântâni arteziene muzicale, acestea reprezintă cu adevărat o pată de culoare și bucurie!”, a precizat Neghină.

Cât privește realizarea heliportului, care să deservească spitalul, acesta ar urma să fie amenajat pe spațiul fostei grădini zoologice, unde precedentul primar, Nicolae Gnatiuc, amenajase un loc de recreere. (foto: imagine ilustrativă)