Waze, una dintre cele mai populare soluții de navigare în România, a început să afișeze cât costă toate taxele care trebuie plătite pentru un anumit traseu, însă va mai dura probabil până când această facilitate va fi disponibilă și la noi, scrie profit.ro.
Potrivit sursei citate, aplicația deținută de Google arată acum în ecranul de configurare al traseului și ce costuri presupune acesta, incluzând aici toate taxele pe care șoferul trebuie să le plătească pentru a ajunge din punctul A în punctul B.
“Waze știa de mult timp să facă diferența dintre drumurile fără taxe și cele cu taxe, oferind chiar opțiunea de crearea a unui traseu din care să fie excluse porțiunile care presupun taxe de drum. Însă, acum, pentru prima oară, aplicația afișează și costul însumat al taxelor pentru care șoferul trebuie să pregătească bani din timp”, menționează profit.ro.
Pentru început, noua facilitate lansată atât pe Android, cât și pe iOS, este disponibilă doar în Statele Unite și Canada, dar nu ar trebui să treacă prea mult până la o extindere globală a acesteia.