GĂȘTILE DE CARTIER, verificate de polițiștii băcăuani în urma unei RAZII de proporții pentru combaterea FAPTELOR ANTISOCIALE STRADALE!

0
2262

Grupurile de tineri care se strâng la colţ de stradă sau la scările blocurilor au fost verificate de poliţişti şi jandarmi, în noapte de vineri, 20 iulie, în urma unei razii de proporţii organizate în Bacău.

La data de 20 iulie a.c., între orele 20.00 – 24.00, 32 de poliţişti din cadrul Secţiilor 1 şi 2 Bacău, Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi Biroului de Investigaţii Criminale au acţionat pe raza municipiului Bacău, pe linia destructurării grupurilor de tip “colţ de stradă”, “colţ de bloc” sau “găşti de cartier”, ca urmare a stărilor de disconfort identificate pe raza de competenţă.

Poliţiştii au vizat 18 locaţii identificate anterior de poliţiştii de proximitate care au fost reclamate ca zone de disconfort datorită zgomotelor şi strigătelor produse de grupuri, în special de tineri, pe fondul consumului de alcool, volum muzical, deteriorarea mobilierului urban, etc.

În urma acţiunilor inteprinse au fost identificate, legitimate şi verificate în bazele de date ale poliţiei un număr de 65 de persoane, din care 60 constituite în grupări de tipul celor menţionate. Astfel, au fost aplicate 11 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 1.870 lei.

Persoanele identificate vor fi monitorizate de către poliţiştii de proximitate iar locurile şi stările de disconfort identificate vor fi luate în atenţia patrulelor de siguranţă publică.

La data de 21 iulie a.c. 19 poliţişti rutieri şi de ordine publică au acţionat pe raza mai multor secţii şi posturi de poliţie rurală, pe 18 drumuri judeţene şi comunale, pe linia disciplinării în trafic a căruţaşilor, bicicliştilor şi pietonilor, a identificării persoanelor care conduc autovehicule după ce au consumat băuturi alcoolice, precum şi a celor care depăşesc regimul legal de viteză.

Cu ocazia desfăşurării acţiunii poliţiştii au instituit 7 filtre, au legitimate 168 de persoane şi au verificat 137 de autovehicule din care 7 înmatriculate în alte state. De asemenea au reţinut un permis de conducere şi au aplicat 26 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 6300 lei, 9 dintre acestea fiind aplicate la Legea 61/1991pentru încălcarea normelor de conveţuire socială şi 12 la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (sursa foto: arhivă).

Sursa: comunicat de presă IPJ Bacău