O nouă crimă abominabilă în județul Bacău. Un bărbat de 66 de ani și-a găsit sfârșitul, aseară, după ce i-a fost tăiat gâtul cu cuțitul în timp ce dormea, tocmai de către tovarășul de pahar. După comiterea faptei, autorul, un bărbat de 61 de ani, a încercat să ascundă cadavrul vecinului cu care stătuse toată ziua la băut în grajd, relatează jurnaldebacau.ro.

Tragedia s-a produs în satul Bâșca, comuna Berzunți, într-o comunitate de romi.

Cei doi bărbați au stat toată ziua la băut. Când bărbatul de 66 de ani s-a dus la culcare, vecinul său a pus mâna pe un cuțit și i-a tăiat gâtul.

Când și-a dat seama de fapta pe care o făcuse, bărbatul de 61 de ani a încercat să scape de cadavru, pe care l-a luat de pe pat cu gândul de a-l ascunde în grajd. A fost însă văzut de vecini, care au anunțat poliția.

Suspectul a fost reținut și urmează să fie prezentat Tribunalului Bacăul cu propunerea de arestare preventivă pentru omor.

Pe 22 ianuarie, o tânără mămică a fost găsită fără suflare într-o mașină abandonată lângă Podul Șerbănești din Bacău, după ce partenerul de viață a înjunghiat-o fără milă (detalii AICI).

Iar acum 2 zile, în localitatea Răcăciuni a fost descoperită o altă crimă – un adolescent de 16 ani și-a ucis tatăl și i-a îngropat cadavrul în curte (detalii AICI).

(sursa foto: arhivă)