Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, se prelungește avertizarea COD GALBEN până miercuri, 8 mai, ora 16.00, informează ABA Siret Bacău.
Aceasta vizează posibilitatea producerii de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale și creșteri de debite și niveluri, cu posibile depășiri ale cotelor de atenție.
În spațiul hidrografic Siret sunt vizate următoarele bazine: Putna – bazinul superior (judeţul Vrancea), Trotuş – bazinul superior şi afluenţii din bazinele mijlociu şi inferior (judeţele Harghita, Neamţ, Bacău şi Vrancea), Bistriţa – bazinul superior şi afluenţii din bazinele mijlociu şi inferior (judeţele Harghita, Suceava, Neamţ şi Bacău), Moldova – bazinul superior şi afluenţiidin bazinele mijlociu şi inferior (judeţele Suceava şi Neamţ), Suceava – bazinul superior şi afluenţii din bazinele mijlociu şi inferior (judeţul Suceava).